Pentru a avea o imagine despre ce înseamnă azi consumul cultural în Oradea, Administraţia Imobiliară Oradea, în colaborare cu United Experts, au realizat, în perioada martie - mai 2008, un sondaj de opinie, la care au participat 416 subiecţi, cu vârste cuprinse între 15 şi peste 65 de ani. Concluziile arată că, deşi pare ireal, consumul cultural în Oradea este mare. Şi este mai mare decât cel naţional, fapt constatat şi în Arad şi Timişoara.
Actualitate
Rectificare de buget la Consiliul Judeţean Bihor
Consilierii judeţeni au adoptat, joi, o nouă rectificare de buget. Cea mai mare sumă, în valoare de 300.000 lei (3 miliarde lei vechi), a fost direcţionată pentru finanţarea clubului FC Bihor. De asemenea, o parte din bani au fost daţi pentru sprijinirea sinistraţilor din nordul ţării.
- 02 August 2008
- Citeste
Poliţiştii de frontieră, pregătiţi pentru vacanţele românilor
Conducerea Poliţiei de Frontieră bihorene a luat măsurile necesare pentru a asigura un control operativ la graniţa de vest a ţării, având în vedere faptul că luna august este considerată o perioadă de vârf, milioane de români care muncesc în străinătate întorcându-se acasă pentru a-şi petrece vacanţa. În ultima săptămână a lunii iulie 2008, valorile de trafic prin punctele de trecere a frontierei au fost de peste 1.100.000 de treceri persoane, cu 31% mai mari faţă de perioada similară a lunii mai.
- 02 August 2008
- Citeste
"Vacanţă fără praf", ediţia a III-a
În perioada 21 iulie - 12 septembrie, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Bihor, în parteneriat cu Centrul Internaţional de Luptă Antidrog - Filiala Bihor, derulează a III-a ediţie a campaniei de prevenire a consumului de droguri "Vacanţă fără praf". Activităţile proiectului se derulează în cadrul centrelor de agrement pentru tineret din Oradea, Şuncuiuş, Remeţi şi Valea Brătcuţei.
- 02 August 2008
- Citeste
Interviu cu Josef Kappl - fostul basist al legendarei formaţii Phoenix
"S-a stins şi ultima flacără a identificării mele cu Phoenixul de astăzi. Prefer să mă identific cu adevăratul Phoenix, care nu s-a lăsat cumpărat de partide politice."
- 02 August 2008
- Citeste
Mii de turişti iau ştrandurile cu asalt
Temperaturile ridicate înregistrate în ultimele zile în judeţul Bihor au scos din casă mii de oameni, care au ales să se răcorească în ştrandurile din Oradea şi staţiunile învecinate.
- 02 August 2008
- Citeste
Episcopiile adună fonduri pentru sinistraţi
La subunităţile de pompieri din judeţul Bihor sunt deschise, în perioada 1 - 15 iulie, puncte de colectare a ajutoarelor pentru persoanele din judeţele afectate de inundaţii. De asemenea, Episcopia Ortodoxă şi cea Greco-Catolică vor organiza, la sfârşitul liturghiilor, colecte de strângere de fonduri pentru sinistraţii din Moldova şi Maramureş.
- 02 August 2008
- Citeste
Clădirea Prefecturii, reparată din temelii
Ultimele retuşuri înaintea primei recepţii
După şapte luni de la demararea lucrărilor, sediul care adăposteşte Instituţia Prefectului Judeţeului Bihor şi Consiliul Judeţean, din Parcul Traian, are o nouă înfăţişare. Ieri, angajaţii firmei executante mai aveau de finalizat doar câteva finisaje şi de eliberat curtea instituţiei de ustensilele şi materialele de care s-au folosit la lucrări. Valoarea lucrărilor s-a ridicat, în final, la suma totală de 1,186 milioane lei, firma executantă fiind Selina SRL.
- 02 August 2008
- Citeste
De luni, la chioşcurile de difuzare a presei, un exemplar "Crişana" va costa 80 bani
- 02 August 2008
- Citeste
Noua "guvernare" şi-a luat partea în consiliile de administraţie
Nu bine s-a instalat la putere noua conducere politică rezultată în urma alegerilor din iunie, că cele două partide de la "guvernare", PNL şi UDMR, şi-au şi împărţit funcţiile în consiliile de administraţie ale regiilor sau societăţilor subordonate Consiliului Local Oradea. Ieri, în şedinţa ordinară a CLO, grupurile PNL şi UDMR şi-au răsplătit membrii de partid, care până acum s-au dovedit loiali conducerii. Tot în cadrul şedinţei de ieri, după demisia lui Ioan Ciursaş de la conducerea Companiei de Apă Oradea, a fost numit în funcţie Florin Morar, director la Salubri Oradea. În ceea ce priveşte demisia lui Ioan Hirţe, înregistrată la Primăria Oradea încă din cursul zilei de ieri, conducerea executivului nu a făcut nicio precizare în acest sens.
- 01 August 2008
- Citeste
Crişana Digitală


