Vacanţa de iarnă a reprezentat pentru elevii Şcolii cu cls. I-VIII din Gurbediu, comuna Tinca, un minunat prilej de a petrece o neuitată zi din anotimpul alb în decorul hibernal al pârtiilor de la Arieşeni, judeţul Alba.
Vacanţa de iarnă a reprezentat pentru elevii Şcolii cu cls. I-VIII din Gurbediu, comuna Tinca, un minunat prilej de a petrece o neuitată zi din anotimpul alb în decorul hibernal al pârtiilor de la Arieşeni, judeţul Alba.
În noaptea de Revelion, la Maternitatea din Beiuş a fost linişte, nefiind înregistrată nicio naştere. Primul copil venit pe lume la Spitalul Municipal "Episcop Nicolae Popoviciu" din Beiuş, în anul 2009, a fost o fetiţă, care s-a născut la 2 ianuarie, ora 9:50.
Copiii cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani îşi pot petrece câteva ore din timpul liber în mod constructiv, optând pentru unul din cercurile organizate zilnic la Palatul Copiilor şi Elevilor din Oradea. Important este faptul că aceste cursuri sunt gratuite, iar înscrieri se pot face pe tot parcursul anului, la sediul instituţiei, între orele 8:00 - 18:00.
Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, Catedra de Sociologie şi Asistenţă Socială, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar al judeţului Bihor, organizează un concurs de eseuri pe tema "Educaţie şi societate", pentru elevii din clasa a XII-a din liceele bihorene.
Anul 2008 a fost unul prolific din punct de vedere al activităţilor desfăşurate şi al drepturilor obţinute de studenţii orădeni. Astfel, s-a reuşit obţinerea reducerii cu 50% pentru transportul local, dar şi alte beneficii cum ar fi: un spaţiu pentru reprezentanţii studenţilor, reducerea penalităţilor pentru taxa de şcolarizare, modificarea statutului studenţilor etc.
O problemă care persistă în fiecare oraş şi întâlnită la tot pasul sunt câinii comunitari, fără stâpân, lăsaţi pradă vremii capricioase din acest sezon. Nici municipiul Oradea nu se poate mândri cu lipsa necuvântătoarelor lăsate de izbelişte, care hoinăresc, fie iarnă, fie vară, pe străzile oraşului. Instituţia care încearcă să ţină sub control şi să stopeze abandonul canin, oferindu-le acestora protecţie şi adăpost, este Asociaţia SOS Dogs Oradea România.
Reprezentanţii BNR şi Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) s-au întâlnit, ieri, pentru a discuta propunerile de modificare a regulamentului privind creditarea populaţiei, după ce bancherii au transmis o serie de solicitări, la finele anului trecut. Sursele bancare au arătat că relaxarea condiţiilor ar putea privi în primul rând creditele ipotecare, o decizie în acest sens urmând să fie adoptată săptămâna viitoare de Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României prin unele modificări ale regulamentului privind creditarea populaţiei.
2008 a fost un an cu rezultate bune, spun jandarmii bihoreni, care au desfăşurat mii de acţiuni de menţinere a ordinii publice şi au reţinut peste 400 de infractori. Cei mai buni subofiţeri şi ofiţeri au fost recompensaţi fie cu avansări în grad, fie cu diferite sume de bani. Pe de altă parte, însă, anul trecut, zece jandarmi care s-au făcut vinovaţi de abateri de la ordinea militară au fost sancţionaţi disciplinar.
Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat, marţi, că este suspendată procedura ocupării prin concurs sau examen a posturilor vacante din magistratură până la sfârşitul lui 2009, anul trecut fiind eliberaţi din funcţie 310 magistraţi, majoritatea dintre aceştia solicitând pensionarea. La nivelul instanţelor şi parchetelor din judeţul Bihor sunt vacante mai multe funcţii de judecători şi procurori, care, dacă nu se va reveni asupra deciziei de blocare a posturilor, vor rămâne neocupate până la sfârşitul anului.
