Guvernul nu intenţionează să devanseze alegerile prezidenţiale, iar subiectul nu a fost discutat nici în PD-L, Guvern sau Coaliţie şi nici cu preşedintele Traian Băsescu, ci a reprezentat doar o opinie personală a ministrului Transporturilor, a declarat, ieri, premierul Emil Boc. Berceanu, a declarat, miercuri, că PD-L ar putea fi interesat de ideea organizării alegerilor prezidenţiale o dată cu cele pentru Parlamentul European, în 7 iunie. Întrebat despre "un curent de opinie" care ar începe să se contureze potrivit căruia poate ar fi oportun ca alegerile europarlamentare să coincidă cu cele prezidenţiale, Berceanu a răspuns: "Eu cred că e foarte interesantă ideea asta...pentru că ar finaliza o întreagă agitaţie care se suprapune peste o perioadă foarte grea".