Actualitate
Noul formular pentru compensate dă de furcă farmaciştilor
- 04 Martie 2009
- Citeste
"Cornul şi laptele" înlocuit cu programul "After-school"
- 04 Martie 2009
- Citeste
"Expoezoteric" la Oradea
- 04 Martie 2009
- Citeste
Profesorii ameninţă cu greva generală
Preşedintele Sindicatului Liber din Învăţământ Bihor, Ioan Ţenţ, a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că profesorii vor intra în grevă generală dacă Guvernul adoptă o ordonanţă de urgenţă prin care le elimină anumite drepturi salariale. Ţenţ a precizat că "aceşti guvernanţi ticăloşi" vor să modifice din condei şapte sau opt legi doar ca să le taie profesorilor din drepturi, în condiţiile în care, în campania electorală promiteau aplicarea legii privind majorarea salariilor cadrelor didactice.
- 04 Martie 2009
- Citeste
S-au întrecut în cunoaşterea vieţii şi operei lui Brâncuşi
De ceva vreme încoace, la fiecare început de primăvară, elevii şi profesorii Colegiului Tehnic "Constantin Brâncuşi" Oradea îşi sărbătoresc patronul spiritual, pe inegalabilul sculptor născut la Hobiţa, aproape de Târgu Jiu. În acest an, unitatea de învăţământ marchează 43 de ani de existenţă şi 133 de ani de la naşterea maestrului, astfel că, timp de o săptămână, Colegiul a îmbrăcat haine de sărbătoare.
- 04 Martie 2009
- Citeste
Aleşd - La Şcoala "Constantin Şerban" se pune accent pe protecţia mediului
- 04 Martie 2009
- Citeste
Spectacol folcloric de 8 Martie
- 04 Martie 2009
- Citeste
O nouă structură de coordonare a proiectelor ZMO
- 04 Martie 2009
- Citeste
Bătălia pentru parcare smulge şi ciolanul din supa săracilor
Pentru a-şi vedea visul cu ochii, conducerea Primăriei Oradea este dispusă să-i sacrifice şi pe cei mai nevoiaşi cetăţeni ai acestei urbe. Proiectul privind construirea unei parcări supraetajate pe strada Primăriei presupune o serie de măsuri dintre cele mai nepopulare: în primul rând, a fost desfiinţată cantina Primăriei, apoi 20 de persoane care lucrau aici au fost concediate, urmând dărâmarea acestui imobil, parte a unui monument istoric. Pentru a-şi atinge obiectivele, executivul orădean pare să nu mai ţină cont de nimic. Consecinţele faptelor administraţiei orădene sunt multiple: beneficiarii de servicii de asigurare a hranei sunt nemulţumiţi de împuţinarea bucatelor, iar persoanele concediate au intentat proces Consiliului Local.
- 04 Martie 2009
- Citeste


