Centrul 54 Comunicații și Tehnologia Informației a organizat ieri o „Seară de Centenar”, la sediul Cercului Militar, cu prilejul aniversării a 100 de ani de la înființarea instituţiei.

Manifestările au cuprins prezentări și luări de cuvânt privind semnificația evenimentului, lansarea monografiei Cercului Militar Oradea, urmate de un recital de poezie și muzică patriotică.

A fost o seară de neuitat, ca atâtea altele, la Cercul Militar Oradea, cu prilejul sărbătoririi Centenarului (11 octombrie 1919), de când, prin Ordinul ministrului de Război, general Ion Rășcanu, s-au pus bazele primei Instituții de Cultură din Oradea și Bihor, după Marea Unire.

„Cercul Militar are menirea să stabilească și să cimenteze raporturile sociale între toate elementele culte din societatea românească din orașul Oradea și județul Bihor”, după cum prevedea art. 1 din Statut, aprobat de Adunarea generală a ofiţerilor care a ales în comitetul de conducere ca preşedinte de onoare pe generalul Răşcanu (ministrul de Război), ca preşedinte activ pe generalul de infanterie Constantinescu, vicepreşedinţi: colonelul de artilerie George Bacaloglu (fondatorul revistei Cele Trei Crişuri) şi maiorul de artilerie Boerescu, iar ca membri au fost desemnaţi maiorul de cavalerie Greceanu, şi căpitanul de infanterie Luca. Comisari ai Cercului au fost aleşi sublocotenenţii Leon Gheorghiu şi Eliad, iar casier sublocotenent Ioan Schiller.

Monografia are 254 de pagini, format B5, o trimitere la documente din patru arhive, peste 100 de documente inedite și fotodocumentare (13 planșe foto color), 336 trimiteri la surse documentare și peste 50 de lucrări de referință în bibliografie. Eseul întroductiv al cărții semnat de George Roca: „O privire sentimentală de la ocean asupra Casei Armatei din Oradea”, Sydnei, 5 octombrie 2019, care deapănă amintiri de pe „Strada Eminescu era fascinantă la începutul anilor ’60 şi aşa a rămas în continuare pentru mine pe parcursul altor 60 de ani. (…) Totuşi cel mai de seamă obiectiv pentru sufletul nostru de copil era „Casa ofiţerilor”. (…) Cercul Militar”, cum a fost numit după revoluţia din 1989, a devenit unul dintre cele mai importante centre de cultură din ţară. Au fost prezenţi la întâlniri, simpozioane, evenimente cultural-artistice cei mai importanţi scriitori şi oameni de cultură ai acelor vremuri. Cercul Militar Oradea a devenit cel mai important edificiu de cultură al urbei noastre. La Cercul Militar se organizau simpozioane culturale, artistice, se discuta literatură, se lansau cărţi. Aceste evenimente, câştigând tot mai multă credibilitate şi faimă, au depăşit perimetrul oraşului Oradea şi au ajuns să fie cunoscute de foarte multe personalităţi din Bucureşti şi din alte focare de cultură urbană din ţară. Iată, deci, câtă bucurie mi-a adus acest minunat edificiu și instituție de cultură pe parcursul a mai bine de 50 de ani. O bună vecinătate care mi-a marcat viaţa şi cariera literară, a cărei amintire mă încarcă sentimental și dincolo de ocean, la Antipozi. Acum, la ceas aniversar, doresc celor care sunt implicați în bunul mers al Cercului Militar Oradea, atât pe plan organizatoric, cât și celor iubitori de evenimente de cultură militară, mult succes în continuare, iar centenarul acestui obiectiv să creeze un suflu de mândrie în inimile celor care poarta uniforma de militar în slujba României și nu numai. Vivat, Creascat, Floreat!

„De câte ori răsfoim paginile registrelor istorice, cu secvențe din viața camarazilor de arme, care au stat în furtunile ultimului veac, în clipe de grea cumpănă pentru țară, o facem cu sfioasă și aleasă recunoștință, ca pe o adevărată intrare într-o catedrală, templu sau mănăstire, loc de contemplare, pioșenie sau reculegere. Datorăm atât de mult celor care ne-au fost precursori și dascăli, încât limba noastră românească, împodobită cu alese cuvinte, devine coroniță cu lauri pe care o merită aceia care au făcut fapte demne de a fi consemnate de istorie. Între aceștia se regăsesc, în mod negreșit, și numele încă nerostite ale camarazilor care pe lângă cercetarea câmpului de luptă au trecut prin filtrul zilei și actul cultural”, încheie autorul, col. r. dr. Constantin Moșincat, istoricul poveștii, cu speranța și credința că, cercetându-le faptele, le-am înțeles atitudinea demnă, marcată de responsabilitate asumată, că le-am surprins gusturile pentru arta frumosului, exprimată cu eleganța scrisului și rafinamentul poeziei, tenacitatea și răbdarea de a asculta glasul inimii și urma porunca Patriei, pe parcursul ultimilor 100 de ani, închin aceste rânduri, ce balansează între hotărâre, perseverență, onoare și demnitate ce-i definesc cu certitudine pe aceia care au îmbrăcat frumoasa haină militară cu scopul de a-și servi cu devotament Patria Română!

Nutrim speranța că și cititorul își va îndrepta gândul de recunoștință către cei ce au trudit pentru binele neamului românesc, de pe sprânceana Bihariei și până departe la țărmul Mării Negre, raportează cu mândrie că au avut o unică deviză: Onoare, în schimbul căreia nu cer nimic mai mult decât Respect.