Prima zi dedicată activităţilor ştiinţifice va fi marţi, 27 mai, când va avea loc o serie de seminarii şi dezbateri pe tema "Învăţarea centrată pe student - între cerinţe şi posibilităţi de realizare". Deschiderea oficială a "Săptămânii Ştiinţifice" va fi joi, 29 mai, începând cu ora 10.00, la eveniment fiind invitaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi Cercetării, dar şi ai autorităţilor locale. Pe tot parcursul săptămânii, Universitatea Oradea va găzdui seminarii, dezbateri, sesiuni de comunicări anuale sau colocvii. De asemenea, vor fi acordate mai multe titluri de Doctor Honorius Causa unor profesori universitari, cum ar fi: prof. univ. dr. academician Mircea Păcurariu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Andrei Şaguna" a Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, prof. univ. dr. Danielle Nuzillard, de la Universitatea din Reims, Franţa, prof. univ. dr. Nicolae Jurcău, de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, sau prof.univ. dr. Javor Andras, de la Universitatea din Debrecen. Joi, 29 mai, în holul Aulei Magna se va organiza o expoziţie cu produse ale activităţii studenţilor şi cadrelor didactice.