La Galeria de Arte Vizuale, de pe strada Republicii nr.15, a avut loc, ieri, vernisajul expoziţiei de fotografii "Fighters - Luptătorii din karate kyokushin", semnată de Harris Wallmen, redactor şef al revistei "Photo-Magazine" şi antrenor al lotului naţional al României de kyokushin.

Cu acest prilej, au fost expuse nouă fotografii, de dimensiuni mari, care surprind, fiecare, luptători de kyokushin în câte două ipostaze. Una în febra competiţiei, în poziţie de atac, foarte dinamice, debordând de energia specifică artelor marţiale. În replică, acelaşi luptătorapare în poziţie meditativă, contemplativă sau de totală relaxare. "Luptătorii surprinşi în imagini sunt prietenii lui Harris Wallmen, multipli campioni naţionali şi internaţionali, oameni care participă la competiţii de vârf ale acestui sport. El nu apare în imagini, dar se oglindeşte în fiecare din fotografiile coechipierilor lui", ne-a declarat dr. Ramona Novicov, critic de artă. Într-una din imagini apare şi soţia autorului, Anca, la rândul său luptătoare de kyokushin. Prima expoziţie de fotografii a lui Harris Wallmen poate fi admirată până marţi, 9 octombrie, între orele 10.00 şi 18.00. Organizatorii evenimentului sunt Primăria municipiului Oradea şi Ordinul Arhitecţilor din România - filiala Bihor.