După aproape cinci luni în care circulaţia rutieră în zona Pasajului Neş a fost complet suspendată, începând de ieri noapte, autovehiculele până la 20 de tone pot utiliza din nou acest pod. Momentan, gradul de maturare al betonului a atins doar 85%, urmând să atingă 100% doar peste două săptămâni, când pe pasaj se va circula fără nicio altă restricţie.

Iniţial, redeschiderea pasajului Th. Neş trebuia să se realizeze odată cu începerea noului an şcolar. Autorităţile au decis inaugurarea noului pod cu o săptămână mai târziu, chiar şi aşa s-au păstrat unele restricţii de circulaţie, pentru autovehiculele de peste 20 de tone. „Momentan gradul de maturare al betonului a atins 85%. Abia peste două săptămâni se va atinge procentul de 100%. Până atunci doar maşinile cu tonaj de până la 20% pot să folosească acest pasaj", ne-a precizat Leontin Pătcaş, şef serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei Oradea. Lucrările la pasaj au început la sfârşitul lunii mai a acestui an, şi au constat în demolarea structurii podului vechi, inclusiv partea metalică, după care au început lucrările de reabilitare. Acestea au constat în turnarea fundaţiilor la pile, refacerea culeelor, montarea grinzilor longitudinale, turnarea stratului de beton şi a şapei de egalizare, realizarea hidro-izolaţiei şi a îmbrăcăminţii asfaltice. Valoarea lucrărilor de reabilitare se ridică la 2.700.000 lei fără TVA şi au fost executate de firma Abed Nego. De asemenea, au mai fost finalizate şi lucrări conexe pasajului: reabilitarea căilor de rulare pe cele două rampe de acces spre pod, amenajarea trotuarelor pentru circulaţia în siguranţă a pietonilor şi o bandă suplimentară pentru viraj dreapta dinspre strada Ştefan cel Mare înspre pod.

De săptămâna viitoare vor continua lucrările de reamenajare a intersecţiei semaforizate de la strada Ştefan cel Mare cu Theodor Neş. Lucrările conexe sunt executate în cadrul programului de lucrări curente de către firma Selina.