O spectatoare grav rănită în timpul ieşirii în decor a unui concurent în prima etapă la Raliul Dakar 2010, între Buenos Aires şi Cordoba, a murit, au anunţat surse medicale citate de AFP.
Titlurile zilei
-
Autostrada Transilvania. Lotul Chiribiş-Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările la subsecțiunea 3C2 (Chiribiș-Biharia) a Autostrăzii Transilvania au ajuns la 35% execuție.
-
Lansarea volumului prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș la Universitatea din Oradea - Eveniment cultural de ținută
După ce a fost lansată la Chișinău, Cluj-Napoca și Lugoj, cea mai recentă lucrare a prof. univ. dr. habil. Sorin Șipoș, „Între Orient și Occident – Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini” (1710-1810)”, a fost prezentată și la Universitatea din Oradea.
-
Peste 3700 de elevi bihoreni sunt așteptați să participe - Simularea examenului de bacalaureat
În perioada 22-26 martie se desfășoară simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a (seral/frecvență redusă).
-
Proiectul „Bihorul Plantează”, la a V-a ediţie - Sute de copii și părinți la plantat de puieți
În cadrul celei de-a V-a ediții a proiectului „Bihorul Plantează”, sâmbătă, 21 martie, a avut loc o acțiune de plantare în satul Păușa, comuna Nojorid. La eveniment au participat peste 1.300 de persoane, caracteristica principală a acestei ediții fiind prezența unui număr foarte mare de copii, alături de părinți.
-
Pentru panouri fotovoltaice, baterii și renovarea locuințelor - Mii de familii vor primi finanțare
În cadrul programului REPowerEU, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a selectat pentru implementare 5.699 de proiecte din judeţul Bihor, din totalul de 8.200 depuse, cu o valoare totală de peste 76 de milioane de euro.
-
Șase persoane au ajuns la spital, intoxicate cu fum - Incendiu într-un bloc din Oradea
Pompierii militari orădeni au intervenit, sâmbătă, pentru stingerea a două incendii izbucnite la un apartament din Oradea, respectiv la o gospodărie din Nojorid, evenimente generate, cel mai probabil, de aragaze lăsate în funcțiune, nesupravegheate.
Cadou de Crăciun primit de soţia lui Tiger Woods
Elin Nordegren, soţia jucătorului american de golf Tiger Woods, a obţinut 300 de milioane de dolari de la soţul său, de care vrea să divorţeze, după ce acesta a avut numeroase relaţii extraconjugale, scrie publicaţia News of the World, citată de Marca.
- 04 Ianuarie 2010
- Citeste
Michael Schumacher a împlinit 41 de ani
Pilotul Michael Schumacher a împlinit, ieri, 41 de ani şi începe un an special, cu o revenire, după o absenţă de trei ani, în Formula 1, la volanul unui monopost Mercedes, urmând să lupte pentru titlul mondial cu alţi 25 de piloţi, toţi mai tineri ca el.
- 04 Ianuarie 2010
- Citeste
Spectacolul pirotehnic a scos orădenii în stradă la cumpăna dintre ani
Sute de orădeni au respectat şi în acest an tradiţia la cumpăna dintre ani şi au petrecut în stradă, alături de cei dragi, ultimele minute din anul trecut şi primele din anul nou. Majoritatea s-a adunat în faţa Primăriei Oradea şi pe platoul din parcarea de pe strada Independenţei, asistând, preţ de 10 minute, la spectacolul pirotehnic organizat de municipalitate.
- 04 Ianuarie 2010
- Citeste
Pato, ofertat de Real Madrid
Clubul Real Madrid a oferit 63 de milioane de euro pentru tânărul atacant brazilian Alexandre Pato de la AC Milan, a anunţat, publicaţia La Repubblica, informează cotidianul As.
- 04 Ianuarie 2010
- Citeste
Victorie pentru Spania în Cupa Hopman
La Perth, echipa Spaniei a învins, ieri, cu scorul de 3-0, formaţia SUA, în grupa A, din care face parte şi România, la Cupa Hopman, competiţie de tenis la care participă echipe naţionale mixte, informează AFP.
- 04 Ianuarie 2010
- Citeste
Manchester, out din Cupa Angliei
- 04 Ianuarie 2010
- Citeste
Două avioane, pe punctul de a se ciocni deasupra Belgradului
Un avion al companiei Air France şi unul israelian au fost la un pas de a se ciocni deasupra Belgradului, din cauza instrucţiunilor greşite primite din partea controlorului de trafic sârb, incidentul fiind cercetat de autorităţile sârbe şi israeliene, relatează site-ul ynetnews.com.
- 31 Decembrie 2009
- Citeste
Iran - Circa 300 dintre manifestanţi se află în continuare în detenţie
Peste 500 de manifestanţi au fost arestaţi duminică în cadrul manifestaţiilor opoziţiei la Teheran, iar dintre aceştia 300 se află în continuare în detenţie, a declarat şeful poliţiei iraniene, generalul Esmail Ahmadi Moghadam, citat ieri de agenţia Irna, relatează AFP.
- 31 Decembrie 2009
- Citeste
Anul schimbărilor în tenisul românesc
2009 a adus modificări importante în tenisul din România. În primul rând, după o lungă perioadă de timp, tandemul Ilie Năstase - Dumitru Hărădău a fost schimbat de la conducerea Federaţiei Române de Tenis. Apoi, primul jucător al ţării noastre, Andrei Pavel, s-a retras din activitatea competiţională.
- 31 Decembrie 2009
- Citeste


