La mulţi ani, tanti Floare!
Membrele Uniunii Femeilor - Filiala Bihor au vizitat-o, ieri, pe cea care azi împlineşte venerabila vârstă de 100 de ani. Floare Iovan s-a născut în localitatea Săbolciu, dar de ani buni locuieşte în Oradea alături de fiicele sale.
Bucurie mare azi în familia Floarei Iovan: bunicuţa împlineşte frumoasa vârstă de 100 de ani. Chiar dacă, de-a lungul zecilor de ani, a avut de înfruntat numeroase greutăţi, tanti Floare pare să le fi uitat. Nepoţii din Statele Unite ale Americii, cele două fiice, rude şi prieteni, toţi se mândresc cu faptul că cea pe care o cunosc a ajuns să împlinească o vârstă la care mulţi nici nu îndrăznesc să viseze. Din păcate, starea de sănătate îi solicită însoţitor, de aceea se află în îngrijirea uneia dintre fiice, cea care îi şi poartă numele. Tanti Floare a avut trei copiii, două fete şi un băiat. Dacă fetele sunt alături de ea şi o ajută să îşi trăiască viaţa, băiatul a decedat nu de multă vreme.
O parte dintre membrele Uniunii Femeilor Bihor au decis în cursul zilei de ieri să îi facă sărbătoritei o mică bucurie, vizitând-o, ocazie cu care i-au dus flori şi câte o mică atenţie. "A fost prima noastră întâlnire cu această vârstnică, dar vom continua să o vizităm, iar în măsura posibilităţilor o vom ajuta dacă va fi nevoie", ne-a declarat ing. Mioriţa Săteanu, preşedinta U.F. Bihor. Tanti Floare poate fi un exemplu de longevitate pentru cei care încearcă să aibă un regim de viaţă cât mai echilibrat, prin care să îşi asigure o viaţă sănătoasă. Cu toate că dumneaei nu ne-a putut răspunde la întrebarea "Ce regim aţi urmat de aţi reuşit să atingeţi vârsta de 100 de ani?", fiica acesteia ne-a explicat că de-a lungul anilor mama ei nu a fost operată şi nici nu a luat medicamente. A preferat să mănânce fructe. "Nu a trăit vremuri uşoare. De multe ori era mulţumită dacă mânca pâine cu prune şi prefera să fie mai mult flămândă decât sătulă", ne-a declarat fiica ei.
Azi, când în casa familiei Iovan este mare sărbătoare, îi urăm şi noi sărbătoritei, pe această cale, un călduros "La mulţi ani!" şi multă sănătate!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.