O sesizare primită de la Torok Attila Oliver, din Aleşd, str. Viilor nr. 31, ne-a determinat să o mediatizăm, în scopul atenţionării celor competenţi asupra neregulilor ce persistă în relaţiile cu agenţii economici şi persoanele fizice în cadrul CAS Bihor.
Titlurile zilei
-
Spitalul de boli infecțioase și pneumologie de pe strada Vlădeasa - A fost semnat contractul de finanțare
Municipalitatea orădeană a anunţat că a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul de construire şi dotare a noului spital de boli infecțioase și pneumologie de pe strada Vlădeasa. Valoarea totală a proiectului este de 734.617.862,00 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 659.024.440,80 lei, în timp ce contribuția Municipiului Oradea este de 75.593.421,20 lei.
-
În cartierul Ioşia, investiție finalizată - Bazin de înot inaugurat
Inaugurarea oficială a bazinului de înot didactic din Ioșia, situat pe str. Alexandru Cazaban nr. 47A, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. La eveniment au participat ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, primarul municipiului Oradea, Florin Birta, președintele Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan, și prefectul județului, Marcel Dragoș.
-
Orădenii, așteptați să facă mișcare la Crosul Inimă de Leu - Invitație la alergare la sfârșitul săptămânii
La finele acestei săptămâni, mai exact duminică, 27 septembrie, de la ora 10:00 (înscrierile încep de la ora 9:15), se va da startul unei noi ediții a tradiționalei competiții de alergare Crosul Inimă de Leu. Întrecerea, care se adresează tuturor, se va desfășura pe pista de alergare din incinta Bazei Sportive CSM Oradea de la Arena Antonio Alexe (Cartier Ioșia).
-
Târgul „Gusturi și tradiții DE BIHOR” la Oradea - Cea mai mare ediție de până acum
Cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Gusturi și tradiții DE BIHOR” de la Oradea, organizată sâmbătă și duminică, 19-20 septembrie, în parcul din fața Muzeului Țării Crișurilor, a fost cea mai mare de până acum, cu 98 de participanți: 15 meșteri populari, 7 restaurante și 76 de producători locali din județul Bihor.
-
Oradea Pride ajunge la Strasbourg - Respectarea dreptului la întrunire pașnică în România
Refuzul autorităților locale de a autoriza desfășurarea marșului Oradea Pride a ajuns în atenția Consiliului Europei. Comitetul de Miniștri cere autorităților să respecte Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența CEDO în analiza cererilor pentru organizarea adunărilor pașnice.
-
Bugetare participativă în Oradea - Topul proiectelor preferate
Votul online din cadrul programului de Bugetare Participativă Oradea 2026 este în plină desfășurare și este deschis până la data de 27 septembrie. Orădenii pot alege dintr-o listă de 39 de proiecte declarate eligibile, având posibilitatea de a susține maximum trei inițiative preferate.
Oradea-Est, Triaj - Până când pe bâjbâite?
Cu mai mulţi ani în urmă, muncitorii de la CFR, de la întreprinderile învecinate şi localnicii din împrejurimi au solicitat conducerii Regionalei CFR Cluj înfiinţarea unui punct de oprire la Triajul CFR Oradea-Est.
- 01 Martie 2010
- Citeste
Aleşd - Proiect transfrontalier, la final
Vineri, 26 februarie, în sediul reabilitat al biblioteci orăşeneşti din Aleşd a avut loc conferinţa de încheiere a proiectului "Centrul integrat de dezvoltare a afacerilor prin promovarea turismului şi a culturii regionale", finanţat prin Programul PHARE 2006 - Promovarea iniţiativelor de cooperare transfrontalieră.
- 01 Martie 2010
- Citeste
Grădiniţa cu Program Normal Nojorid - "Unitate în diversitate"
În cadrul unui parteneriat educaţional derulat pe plan local între preşcolarii din grupa mică, de religie ortodoxă, de la Grădiniţa cu Program Normal Nojorid, îndrumaţi de institutor Teodora Moş, şi elevii de religie greco-catolică din Şcoala cu cls. I-VIII Nojorid, îndrumaţi de profesorul de religie George-Cosmin Pătrulescu, a fost organizată o expoziţie de mărţişoare cu temă religioasă, pe care copii le-au confecţionat în întâmpinarea zilei de 1 Martie.
- 01 Martie 2010
- Citeste
Divizia A la baschet masculin
- 01 Martie 2010
- Citeste
Tony Blair, la un pas să demisioneze în 2004
- 01 Martie 2010
- Citeste
In memoriam
- 01 Martie 2010
- Citeste
Conflictele dintre cetăţeni şi autorităţi, pe masa Avocatului Poporului
De la începutul anului 2010, instituţia Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Oradea, a acordat 162 de audienţe cetăţenilor din judeţului nostru şi celor din Satu Mare. Numărul petiţiilor înregistrate în urma acestor audienţe cu experţii Avocatului Poporului se ridică la 49.
- 01 Martie 2010
- Citeste
Al doilea turneu de şah: Zeci de copii s-au întrecut în sportul minţii
Zeci de copii s-au întrecut în sportul minţii
Cel de-al doilea turneu de şah organizat în Orăşelul copiilor şi adresat copiilor de până în 13 ani a adunat la start zeci de iubitori ai sportului minţii. Turneele de şah se organizează lunar în Orăşel, fiind arbitrate de maestrul Fide Dan Raţ.
- 01 Martie 2010
- Citeste
Serviciul de Evidenţă a Persoanelor la Şuncuiuş
- 01 Martie 2010
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


