Indicele care măsoară încrederea în economia românească a urcat în februarie cu 0,9 puncte procentuale faţă de ianuarie, mai rapid decât pe ansamblul Uniunii Europene, unde avansul a fost de 0,2 puncte.
Titlurile zilei
-
Un orădean a transmis un mesaj de amenințare după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu - Dosar penal pentru instigare publică
Alin Dat, un orădean care l-a însoțit de Călin Georgescu în timpul vizitei acestuia în Oradea, este anchetat pentru instigare publică. Orădeanul a transmis un mesaj de amenințare către autorități, după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu.
-
România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE - Educația, pe butuci
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului „Education at a Glance 2026”, lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
-
Pe strada Mărgelelor din cartierul Episcopia - A fost aşternut primul strat de asfalt
Lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din cartierul Episcopia au avansat, fiind așternut primul strat de asfalt – stratul de binder. Investiția cuprinde modernizarea completă a străzii, de la infrastructura rutieră și canalizarea pluvială până la trotuare, accese la proprietăți, iluminat public și spații verzi.
-
Aeroportul Oradea - Finanțare pentru un parc fotovoltaic
Aeroportul Oradea a obținut finanțare pentru un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei. Investiția, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, va contribui la creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea și reducerea costurilor de operare.
-
O seară despre gânduri și emoții - Eva – Fără Filtru
Aproximativ 120 de persoane au fost prezente la prima ediție a evenimentului „Eva – Fără Filtru”, un proiect inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare, dedicat femeilor și conversațiilor autentice despre ceea ce gândim, simțim și, de multe ori, alegem să nu spunem.
-
Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa.
Datoria publică, mai mare cu 40 de miliarde
- 04 Martie 2010
- Citeste
Penultimul loc la suprafaţa utilizată pentru culturi organice
Potrivit datelor prezentate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), culturile organice în Uniunea Europeană se întindeau, în 2008, pe o suprafaţă de 7,8 milioane de hectare, în creştere cu 7% comparativ cu 2007.
- 04 Martie 2010
- Citeste
Rată scăzută a ocupării locurilor de muncă
- 04 Martie 2010
- Citeste
Ana Maria Prodan, mama perfectă - Şi-ar lăsa fetele să pozeze în Playboy
Sexy-impresara Ana Maria Prodan nu are niciun fel de prejudecăţi: a pozat goală în Playboy, apoi şi-a arătat trupul gol şi când a fost însărcinată. Mai mult, nu ar avea nimic împotrivă dacă fetele sale ar face la fel.
- 04 Martie 2010
- Citeste
Liceul "Don Orione" - Elevilor orădeni "le merge mintea"
Zilele trecute, în sala de sport a Liceului "Don Orione", s-a desfăşurat concursul de creativitate şi perspicacitate "Ne merge mintea...". Participanţi au fost elevii claselor a VIII-a din şcolile orădene şi din zona metropolitană.
- 04 Martie 2010
- Citeste
Liceul Teoretic "Lucian Blaga" - Elevii au marcat iubirea "Sub semnul prieteniei"
Tradiţia Dragobetelui a fost sărbătorită zilele trecute şi la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Oradea, într-un mod mai puţin convenţional. Pornind de la ideea că iubirea este un sentiment special, iar că prietenia este o formă de manifestare a sa, activitatea desfăşurată s-a intitulat "Sub semnul prieteniei" şi a urmărit să reflecte o amiciţie literară între doi poeţi aparţinând unor culturi diferite, română şi maghiară.
- 04 Martie 2010
- Citeste
Colegiul Tehnic "Dimitrie Leonida" - Au sărbătorit iubirea printr-un bal atipic
La finele săptămânii trecute, elevii Colegiului Tehnic "Dimitrie Leonida" au sărbătorit Dragobetele în cadrul unui bal atipic.
- 04 Martie 2010
- Citeste
Cetatea Oradea va fi în şantier până în 2015
Cetatea Oradea se va afla, până în anul 2015, în mâinile firmei care s-a angajat să o readucă la viaţă. Municipalitatea orădeană a predat, în cursul zilei de marţi, firmei Constructorul Sălard cele opt corpuri de clădire care fac obiectul primei etape de restaurare. Timp de o lună, antreprenorul se va ocupa de organizarea de şantier, iar din 1 aprilie va trebui să înceapă lucrările la primele trei corpuri de clădire.
- 04 Martie 2010
- Citeste
Autoturism cu numere false de înmatriculare, oprit în PTF Salonta
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Salonta au depistat un bărbat care încerca sa scoată din ţară, marţi, în mod ilegal, un autoturism Hyundai Lantra, având numere false de înmatriculare.
- 04 Martie 2010
- Citeste


