Deşi cei mai mulţi trăiesc în lumea lor, din cauza problemelor psihice de care suferă, bolnavii internaţi la Spitalul de Psihiatrie din Oradea au posibilitatea să îşi descopere anumite abilităţi, în cadrul laboratorului dedicat special terapiilor nemedicamentose. O parte din ei, cei care frecventează atelierul de arte plastice, au reuşit deja să îşi etaleze calităţile artistice, în cadrul expoziţiilor cu picturi realizate chiar de aceştia.
Titlurile zilei
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
-
Rezultatele jurizării - Concursul de Artă Fotografică „Vârste frumoase”
Asociația Internațională „Euro Foto Art” a organizat ediția a II-a a Concursului Internațional de Artă Fotografică „Vârste frumoase”. Având în vedere faptul că nivelul artistic al imaginilor acceptate a fost cu totul deosebit, organizatorii au decis să acorde mai multe premii.
-
Pentru administrarea și utilizarea spațiilor de joacă, agrement și recreere - Regulament nou în Oradea
Consiliul Local Oradea a aprobat joi, 29 octombrie, un nou regulament privind organizarea, funcționarea și administrarea spațiilor de joacă, agrement și recreere aflate în domeniul public și privat al municipiului.
Corul Bel Canto şi formaţia BMA String Ensemble, aplaudaţi la Oradea
Un concert extraordinar de muzică religioasă americană a avut loc sâmbătă seara în sala Enescu-Bartok a Filarmonicii de Stat Oradea. Evenimentul a fost susţinut de Corul Bel Canto şi formaţia BMA String Ensemble ale Academiei Blue Mountain, în cadrul turneului pe care artiştii îl efectuează în România în perioada 11-20 martie.
- 15 Martie 2010
- Citeste
O nouă fază a olimpiadei judeţene, la trei discipline
O nouă etapă a olimpiadelor şcolare s-a consumat în acest sfârşit de săptămână, protagoniştii concursului fiind elevii cu rezultate deosebite la istorie, geografie şi matematică. Competiţiile s-au organizat la Colegiul Economic "Partenie Cosma", respectiv Colegiul Naţional "Emanuil Gojdu" şi Şcoala "Dacia" din Oradea.
- 15 Martie 2010
- Citeste
Hora locală
- 15 Martie 2010
- Citeste
Încă un pas spre barajul pentru Liga Naţională - CSM Oradea - HCM Bistriţa 42-25
În ultima etapă a turului II al Diviziei A de handbal masculin, Seria D, lidera clasamentului, CSM Oradea, a învins categoric formaţia HCM Bistriţa, cu scorul de 42-25 (20-11). La partida desfăşurată ieri la Arena "Antonio Alexe" au asistat aproximativ 500 de spectatori, printre aceştia numărându-se şi o parte a galeriei "Buldogii orădeni", dar şi mai mulţi angajaţi ai firmei SC Romaro, principalul susţinător financiar al echipei orădene.
- 15 Martie 2010
- Citeste
Doar argint şi bronz pentru judoka orădeni
Arena "Antonio Alexe" a găzduit, sâmbătă, Campionatul Naţional individual de judo pentru tineret. Dacă la precedentele ediţii ale Naţionalelor de tineret sportivii din Oradea erau "abonaţi" la aur, la ediţia din acest an ei au obţinut doar medalii de argint şi bronz.
- 15 Martie 2010
- Citeste
Cupa Internaţională de Kempo - "Memorial Bordas Janos Emlekverseny"
Sala mare a Casei de Cultură "Zilahy Lajos" din Salonta s-a dovedit, sâmbătă, neîncăpătoare pentru cei peste 200 de spectatori şi participanţi la Concursul de Full-Contact. Ringul amenajat pe scena casei de cultură a scăpărat sub loviturile fulgerătoare ale luptătorilor din România şi Ungaria, prezenţi la Cupa Internaţională "Memorial Bordas Janos Emlekverseny 1968 - 2008".
- 15 Martie 2010
- Citeste
Calificate la faza zonală
- 15 Martie 2010
- Citeste
Liga I la fotbal - Derby-ul CFR Cluj - Dinamo, marcat de gafe
Liga I la fotbal a programat, la sfârşitul săptămânii trecute, partidele etapei a XXI-a. * Deşi a obţinut patru puncte din deplasările din Ghencea şi Ştefan cel Mare, Ceahlăul nu reuşeşte să se impună pe teren propriu, nemţenii obţinând doar o remiză în faţa medieşenilor. * Astra şi "Poli" Iaşi au remizat, astfel că cele două echipe au patru puncte mai mult decât ocupanta ultimului loc retrogradabil. * Steaua a învins la limită pe Oţelul Galaţi, Bogdan Stancu fiind cel care a marcat un gol de trei puncte. * Într-un meci disputat la Turnu Severin, "U" Craiova s-a dezlănţuit în sfârşit, echipa pregătită de Mark Wotte câştigând la scor jocul cu FC Braşov. * Internaţional şi Pandurii au remizat fără goluri, şansele gazdelor de evitare a retrogradării reducându-se şi mai mult. * Derby-ul CFR Cluj-Napoca - Dinamo s-a încheiat nedecis, meciul fiind marcat de multe gafe. Prima a fost făcută de Culio, argentinianul punându-i o minge "pe tavă" lui Andrei Cristea, iar acesta n-a iertat. Intrat pe teren după pauză, Cristi Bud a egalat cu şansă, şutul său, deviat de Moţi, surprinzându-l ieşit pe Dolha. Dinamo a preluat încă o dată conducerea, Boştină prinzând un şut de senzaţie de la circa 20 m. Portarul lui Dinamo n-a fost de acord cu victoria "câinilor roşii". Cu trei minute înainte de final, Dolha a scăpat balonul din mâini, iar Culio l-a trimis în poarta goală. * Unirea Alba Iulia pare condamnată la retrogradare, după ce a cedat acasă în faţa Rapidului. Golul superb al lui Ioniţă din debutul meciului s-a dovedit decisiv. În urma acestui succes, Rapid se află la doar un punct de primele două clasate.
- 15 Martie 2010
- Citeste
Transport ecologic în Zona Metropolitană
În Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Zonei Metropolitane Oradea se prevede introducerea transportului ecologic cu troleibuzul. Această idee a fost reiterată recent de conducerea OTL RA, în bugetul Regiei fiind alocate sumele necesare demarării studiilor de fezabilitate. Asociaţia Transira propune municipalităţii orădene iniţierea unui program de colaborare cu regia de transport public din Szeged.
- 15 Martie 2010
- Citeste


