Fraţii Dolănescu s-au prezentat, ieri, la Judecătoria sectorului 2 în procesul privind moştenirea averii cântăreţului Ion Dolănescu, urmând ca dezbaterile să fie realuate în 20 aprilie, în cazul în care nu vor încheia procedurile succesiunii pe cale amiabilă.
Titlurile zilei
-
Cetatea Oradea. Restaurarea Bastionului Crăişorul - Lucrări aproape finalizate
Procesul de restaurare a Cetății Oradea continuă într-un ritm susținut. Municipalitatea a anunţat că lucrările de consolidare și restaurare a Bastionului Crăișorul au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 85%, obiectivul urmând să fie finalizat până la data de 31 august.
-
Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice continuă perchezițiile în Bihor - Societate devalizată, prejudiciu uriaș
Alte cinci percheziții domiciliare au fost desfășurate, joi, de polițiștii din Bihor într-un dosar penal de delapidare cu consecințe deosebit de grave, cu un prejudiciu de peste două milioane de lei.
-
Ediţia a V-a se desfăşoară în perioada 12-14 iunie - Azi începe Sounds of Oradea Festival
Cea de-a V-a ediție a Sounds of Oradea Festival se desfăşoară în perioada 12-14 iunie, aducând în fața publicului trei spectacole remarcabile găzduite de trei dintre cele mai reprezentative spații culturale ale orașului: Filarmonica de Stat Oradea, Cetatea Oradea și Teatrul Regina Maria.
-
Festivitate de sfârșit de an școlar pentru Grupa „Steluțelor” - O zi de poveste la Săcădat
Miercuri, 10 iunie, copiii din clasa pregătitoare – Grupa „Steluțelor” au sărbătorit încheierea unui an școlar plin de învățare, descoperiri și momente frumoase. Festivitatea a avut loc într-un cadru deosebit, la „Povești scrise de cai” din Săcădat, unde cei mici au avut parte de o experiență memorabilă alături de colegi, părinți și cadre didactice.
-
Orașul-vitrină: cum se trăiește în spatele fațadelor „reabilitate” ale Oradei - O scrisoare deschisă de pe strada Jean Calvin
Locuiesc pe strada Jean Calvin, o stradă scurtă din centrul Oradei pe care se află Colegiul Național „Iosif Vulcan” — fostul liceu pedagogic, cum încă îl știe tot orașul. Când ne-am mutat aici, am ales-o tocmai pentru ce părea să fie: o stradă liniștită, cu sens unic, puțin circulată, în inima unui oraș pe care toată lumea îl laudă pentru cum arată. Câțiva ani mai târziu, pot spune fără ezitare că strada noastră a devenit exemplul perfect pentru tot ce nu funcționează în centrul „reabilitat” al Oradei: un decor frumos pe dinafară și o viață imposibilă pe dinăuntru.
-
Liceul Teoretic „Lucian Blaga” - Lucrările de modernizare avansează rapid
Lucrările de modernizare a Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din strada Posada, nr. 1, avansează rapid, fiind realizate în proporție de aproximativ 70%.
Inna: "Nu mă consider o vedetă"
Carismatică, jucăuşă şi sexy, Inna nu este o fashionistă înrăită. Ea îşi achiziţionează haine din oraşele pe care le vizitează, iar pentru scenă şi pictoriale, preferă costumele de baie. Că doar a crescut la malul mării!
- 17 Februarie 2010
- Citeste
Nicole Richie s-a logodit
Starleta americană Nicole Richie, fostă vedetă a unui reality show şi, ocazional, designer vestimentar, a anunţat în emisiunea "The Late Show with David Letterman" că s-a logodit cu rockerul Joel Madden, cu care se va căsători în viitorul apropiat.
- 17 Februarie 2010
- Citeste
În ianuarie, peste 10.000 de firme au dispărut de pe scena economică
Potrivit ultimelor date ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în Bihor, numărul total al firmelor care şi-au suspendat activitatea în prima lună a acestui an se ridică la 296. La această cifră se adaugă dizovările voluntare şi radierile de firme.
- 17 Februarie 2010
- Citeste
Consiliul Concurenţei: Monitorizarea companiilor aflate în poziţie dominantă
Consiliul Concurenţei a decis să acorde o atenţie sporită societăţilor aflate în poziţie dominantă, printr-o monitorizare atentă a acestora în cadrul acţiunilor sale.
- 17 Februarie 2010
- Citeste
Din Bihor, 11 localităţi incluse în proiectul "Economia bazată pe cunoaştere"
Conceput şi derulat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, proiectul Economia bazată pe cunoaştere se adresează spaţiului rural şi mic urban. Se desfăşoară, la nivel naţional, în parteneriat cu primăriile din 255 de comune şi oraşe cu mai puţin de 30.000 de locuitori şi unde nu există acces la informaţie digitală şi nici competenţe de a o folosi şi exploata.
- 17 Februarie 2010
- Citeste
Controlul integrat al poluării cu nutrienţi
Ministerul Mediului şi Pădurilor a lansat campania naţională de informare asupra proiectului "Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi". Proiectul este finanţat de Guvernul României dintr-un împrumut de 50 milioane de euro acordat de Banca Mondială şi un ajutor financiar nerambursabil de 5,5 milioane dolari acordat de Facilitatea Globală de Mediu.
- 17 Februarie 2010
- Citeste
O nouă partidă "criminală": CS Otopeni - CSM Oradea
Săptămână "sadică" pentru CSM Oradea în Divizia A la baschet masculin. Astfel, într-un interval de doar patru zile, orădenii vor întâlni două dintre forţele campionatului, CS Otopeni şi "U" Mobitelco Cluj-Napoca. În cadrul etapei a XXII-a, Mandic & Co. întâlnesc în deplasare pe CS Otopeni, partida cu ilfovenii fiind programată astăzi, de la ora 16.45. Sâmbătă, elevii lui Cristian Achim vor primi vizita formaţiei "U" Mobitelco Cluj-Napoca.
- 17 Februarie 2010
- Citeste
Divizia A la baschet masculin
- 17 Februarie 2010
- Citeste
Divizia A la handbal masculin - Etapă cu rezultate scontate
Etapa a II-a a returului II al Diviziei A de handbal masculin n-a adus nicio surpriză, echipele favorite reuşind să se impună, indiferent de terenul pe care au evoluat. La Baia Mare, codaşa clasamentului, Extrem, a reuşit să se impună în derby-ul suferinţei contra formaţiei secunde din Odorhei. Foarte disputat şi cu o evoluţie interesantă a scorului a fost jocul de la Sighişoara, meci în care tinerii jucători ai echipei gazdă au fost foarte aproape să furnizeze o surpriză şi să se impună în faţa mult mai valoroasei şi mai experimentatei grupări turdene.
- 17 Februarie 2010
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


