În organizarea Clubului Copiilor Chişineu-Criş, judeţul Arad, a avut loc recent Concursul Internaţional Tehnico-Sportiv "Cupa Crisius".
În organizarea Clubului Copiilor Chişineu-Criş, judeţul Arad, a avut loc recent Concursul Internaţional Tehnico-Sportiv "Cupa Crisius".
Ultima etapă a Ligii a IV-a la fotbal a programat în devans, la Valea lui Mihai, partida dintre echipa locală Unirea şi Poiana Budureasa. Meciul a avut o desfăşurare spectaculoasă, încheindu-se la egalitate 3-3, după ce, la pauză, gazdele au condus cu 3-0. Au marcat: Beres, Fele Ş. şi Nistor, respectiv Negrita şi Sbertea (2).
Tehnicianul Sinişa Mihajlovici a fost prezentat oficial drept noul antrenor al Fiorentinei, echipa la care evoluează şi atacantul Adrian Mutu, într-o conferinţă de presă, la arena "Artemio Franchi", la care au participat vicepreşedintele Mario Cognigni şi directorul sportiv Pantaleo Corvino.
La Sala Sporturilor "Constantin Jude" din Timişoara a continuat ieri turneul final al Campionatului Naţional U18 la baschet masculin. După victoria obţinută în faţa echipei CSŞ Unirea Iaşi (scor, 87-46) şi înfrângerea suferită în faţa echipei organizatoare, CSŞ Bega Timişoara (45-76), echipa LPS Bihorul Oradea a susţinut, în Seria A, meciul decisiv pentru calificarea în semifinale, în faţa echipei Colegiului "Aurel Vlaicu" din Bucureşti. După un meci echilibrat, cu răsturnări de scor, echipa orădeană pregătită de Alin Cureş s-a impus cu 75-70 (14-18, 21-11, 151-5, 25-26) şi s-a calificat în "careul de aşi". În semifinale, orădenii vor juca astăzi cu Phoenix Galaţi.
Sportul a fost la el acasă şi la Ştei, cu ocazia Zilei internaţionale a copilului. Pe lângă manifestări cultural-educative, la Sala de sport a Şcolii "Miron Popiliu" s-a desfăşurat şi o activitate sportivă.
Musicalul "Mama Mia!", inspirat din hiturile grupului suedez Abba, va fi primul spectacol occidental major aparþinând acestui gen care va fi tradus în limba chinezã ºi va fi montat pe scena unui teatru din aceastã þarã comunistã, informeazã contactmusic.com.
Actriţa a demonstrat fanilor că şi celebrităţile ştiu să gătească. Gwyneth a pregătit un meniu mexican cu fasole şi creveţă şi a precizat că pledează pentru mâncarea gătită acasă.
Actriţa şi fotomodelul canadian Pamela Anderson i-a trimis o scrisoare premierului rus Vladimir Putin, în care îi cere acestuia să interzică în Rusia importul de piei de focă provenind din Canada, a raportat, ieri, presa locală, citată de AFP.
Începând cu acest an, declararea impozitului reţinut prin stopaj la sursă aferent veniturilor realizate de nerezidenţi persoane fizice şi persoane juridice din România se face prin utilizarea formularului "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut şi plătit pentru veniturile cu regim de reţinere la sursă/venituri scutite, pe beneficiarii de venit nerezidenţi".
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
