Vicepreşedintele Parlamentului European, Laszlo Tokes, a continuat, ieri, atacurile la adresa liderilor UDMR Bihor. După ce săptămâna trecută a cerut verificarea, de către Guvernul Ungariei, a fodurilor gestionate de UDMR, inclusiv cele derulate prin Fundaţia Mecena, ieri, Tokes, s-a declarat nemulţumit că lideri ai UDMR încearcă să acceadă în funcţii de conducere laice ale Bisericii Reformate. Mai exact, acesta a făcut referire la deputaţii Lakatos Petru şi Peto Csilla. Lakatos a precizat însă că nu şi-a dorit niciodată o astfel de funcţie şi l-a acuzat pe Tokes că încearcă să arunce cu noroi pentru a abate atenţia de la problemele personale pe care le are.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Doar lucrarea de nimic are preţul cel mai mic
În urma unei proceduri de achiziţie publică desfăşurată în urmă cu o lună de către administraţia locală, şapte firme şi-au manifestat dorinţa de a executa lucrările de modernizare a străzilor Arţarilor, Alexandru Sahia, Luminiţei, Busuiocului şi de reabilitare a drumului uzinal.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Poliţişti, sechestraţi timp de mai multe ore în platoul Golan
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Mii de turişti au rămas blocaţi în Turcia
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Hegemonie spaniolă şi la Cupa Mondială!
Echipa naţională a Spaniei a devenit, duminică seara, la Johannesburg, noua campioană mondială, după ce în urmă cu doi ani reuşise să câştige Campionatul European în Austria şi Elveţia. Primul titlu mondial al selecţionatei iberice a fost adus de reuşita lui Iniesta (117) din prelungirile partidei cu Olanda (1-0).
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Gol cu dedicaţie
Mijlocaşul echipei Spaniei, Andres Iniesta, autorul unicului gol al finalei Cupei Mondiale cu Olanda, a dedicat reuşita de duminică jucătorului Dani Jarque, fostul component al echipei Espanol Barcelona, decedat în 2009, la 26 de ani.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Un titlu egal cu 23,8 milioane de euro
Câştigătoarea Cupei Mondiale de fotbal, Spania, va fi recompensată de FIFA cu 23,8 de milioane de euro (30 de milioane dolari) dintre cei 333 de milioane de euro (420 milioane dolari) care vor fi repartizaţi echipelor participante la acest turneu final.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Campioana mondială cea mai puţin prolifică
Spania, care a câştigat Cupa Mondială pentru prima oară în istoria sa, după ce a învins Olanda, scor 1-0, este campioana mondială cel mai puţin prolifică din istorie, cu opt goluri în şapte meciuri.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Finala cu cele mai multe cartonaşe
Spania - Olanda a fost finala Cupei Mondiale cu cele mai multe cartonaşe acordate în întreaga istorie a competiţiei. Arbitrul englez Howard Webb a acordat 14 cartonaşe galbene şi unul roşu, văzut de olandezul Heitinga în minutul 109.
- 13 Iulie 2010
- Citeste
Noul lider în clasamentul FIFA
- 13 Iulie 2010
- Citeste


