Liga I la fotbal programează, de astăzi şi până luni, partidele etapei a V-a. * Gaz Metan Mediaş, revelaţia de până acum a campionatului, primeşte vizita Rapidului, meciul anunţându-se spectaculos şi deschis oricărui rezultat. * "Cocoţată" pe prima treaptă a podiumului, Dinamo vrea să depăşească ambiţia "şepcilor roşii", în garnitura cărora Claudiu Niculescu sau Boştină vor căuta să demonstreze că mai pot să" muşte". * Cu sau fără Victor Piţurcă pe banca tehnică, "U" Craiova este obligată să câştige partida cu Sportul Studenţesc, deoarece n-a reuşit nicio victorie în acest debut de sezon. * După ce şi-a dezamăgit suporterii în acest start de sezon, campioana, CFR Cluj-Napoca, speră să se revanşeze în partida cu Pandurii şi să obţină punctele care să-i permită să urce în clasament. * Oţelul Galaţi şi FC Braşov, două echipe cu evoluţii peste aşteptări, se întâlnesc la malul Dunării, într-o partidă deschisă oricărui rezultat. * Derby-ul etapei este programat în Ghencea, între Steaua şi FC Timişoara. Va fi primul test adevărat în intrecerea internă pentru antrenorul Ilie Dumitrescu, formaţia de pe Bega rămânând una dintre "nucile tari" ale campionatului, care în ultimele partide disputate în Ghencea a reuşit să facă viaţa grea steliştilor. * În ciuda problemelor cu care se confruntă ialomiţenii, tot derby poate fi considerat şi meciul Unirea Urziceni - FC Vaslui, care opune două dintre reprezentantele ţării noastre în Liga Europa. * După ce a cedat un "set" acasă în faţa lui Dinamo, FCM Tg. Mureş se deplasează la Bistriţa cu gândul de a-şi reduce pasivul din clasamentul adevărului. * Etapa se va încheia la Buzău, Victoria Brăneşti primind vizita Astrei Ploieşti, într-un meci care va opune două echipe aflate în "foame" de puncte.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Cupa Padiş la fotbal
În organizarea Primăriei şi a Consiliului Local al comunei Pietroasa, pe terenul sintetic din localitatea Gurani, se va desfăşura duminică, 29 august, cea de-a VIII-a ediţie a Cupei Padiş, cu întreceri doar la fotbal.
- 26 August 2010
- Citeste
Doar victorii pentru echipele gazdă
Ultimele meciuri din faza play-off-ului Ligii Campionilor, disputate miercuri seara, au clarificat tabloul final al grupelor UEFA Champions League, fiind cunoscute acum toate cele 32 de echipe. Ultimele formaţii calificate pentru această faze sunt Auxerre, Zilina, Tottenham, Ajax şi FC Copenhaga.
- 26 August 2010
- Citeste
FC Bihor vizează un debut cu puncte
Cu un lot puternic remaniat şi cu o medie de vârstă scăzută, FC Bihor doreşte să abordeze fără complexe o nouă ediţie a campionatului ligii secunde. Orădenii merg încrezători la Turda şi speră să obţină o victorie pe terenul unei echipe incomode, care în urmă cu o săptămână a fost aproape de a fi retrogradată în eşalonul trei din cauza unor probleme financiare.
- 26 August 2010
- Citeste
Termenul expiră azi - Numirile noilor manageri, la un pas de tribunal
Cu o zi înaintea expirării ultimatumului dat de Prefectura Bihor, niciun manager de spital nu şi-a depus dosarul solicitat. Nici Consiliul Judeţean Bihor şi nici Primăria Oradea nu au depus, de asemenea, actele solicitate de instituţia Prefectului, pentru a verifica valabilitatea numirii în funcţie a noilor manageri de spitale trecute în administrarea autorităţilor locale.
- 26 August 2010
- Citeste
Începe un nou sezon în Liga a III-a la fotbal
Ediţia 2010-2011 a Ligii a III-a la fotbal începe astăzi, meciurile primei etape fiind programate de la ora 18.00. Şi în noul sezon judeţul Bihor va avea aceleaşi două reprezentante, Luceafărul Oradea şi CF Bihorul Beiuş. Cele două echipe vor lua un alt "aer" în acest campionat. Dacă în precedenta ediţie au evoluat în Seria a 6-a, alături de reprezentantele Sălajului, Sibiului, Clujului, Mureşului, Bistriţei, Maramureşului şi ale judeţului Satu Mare, în campionatul care debutează astăzi cele două echipe bihorene vor evolua în Seria a 5-a şi vor avea adversari din Arad, Timiş, Hunedoara şi Caraş Severin. Încă înainte de a începe, seria s-a "ştirbit", din cauza retragerii echipelor CFR Timişoara şi Fortuna Covaci. Astfel, în loc de 16 echipe, în seria a 5-a vor evolua doar 14 formaţii şi doar una va retrogada la finalul campionatului. În runda inaugurală, Luceafărul va primi vizita formaţiei Gloria Arad, iar beiuşenii vor întâlni în deplasare pe FC Hunedoara.
- 26 August 2010
- Citeste
Programul turului Seriei a 5-a la fotbal
- 26 August 2010
- Citeste
Michael Jackson, omagiat în oraşul natal, cu ocazia zilei sale de naştere
Reprezentanţii oraşului Gary din statul Indiana, oraşul natal al cântăreţului Michael Jackson, au anunţat că vor organiza o petrecere în memoria artistului, sâmbătă, 28 august, cu o zi înainte de data la care "regele muzicii pop" ar fi împlinit 52 de ani.
- 26 August 2010
- Citeste
Marilyn Monroe este cea mai renumită blondă din toate timpurile
Marilyn Monroe a fost desemnată cea mai renumită blondă din toate timpurile, potrivit rezultatelor unui sondaj, surclasându-le pe nu mai puţin cunoscutele Grace Kelly, Brigitte Bardot, Madonna şi Scarlett Johansson.
- 26 August 2010
- Citeste
Francis Ford Coppola va primi premiul Oscar pentru întreaga carieră
Regizorul american Francis Ford Coppola, de cinci ori laureat cu Oscar, va primi în 2010 încă o dată celebra statuetă, de această dată pentru întreaga carieră.
- 26 August 2010
- Citeste


