Ultimele meciuri din faza play-off-ului Ligii Campionilor, disputate miercuri seara, au clarificat tabloul final al grupelor UEFA Champions League, fiind cunoscute acum toate cele 32 de echipe. Ultimele formaţii calificate pentru această faze sunt Auxerre, Zilina, Tottenham, Ajax şi FC Copenhaga.

 

Una dintre surprizele serii s-a consemnat la Auxerre, unde gazdele au reuşit să elimine favorita acestei duble, Zenit Sankt-Petersburg. Duelul nordic dintre Copenhaga şi Rosenborg a fost tranşat de echipa daneză, aceasta reuşind să acceadă în grupele UCL în urma unei victorii la limită, dar suficientă pentru a trece de mult mai titrata grupare din Trondheim. Premieră şi pentru "Spurs", gruparea pregătită de Harry Redknapp învingând categoric în meciul retur pe "tinerii băieţi" din Berna, care n-au rezistat iureşului englez. Şi slovacii de la Zilina au acces în grupele Ligii Campionilor, după o dublă victorie cu cehii de la Sparta Praga. Unul dintre duelurile tari ale rundei, cel dintre Ajax şi Dinamo Kiev, a fost adjudecat de olandezi, care au trecut la limită de Şevcenko&CO, calificându-se în faza superioară a competiţiei.

AJ AUXERRE (Franţa) - Zenit Sankt Petersburg (Rusia) 2-0, în tur 0-1;

Au marcat: Hengbart 9, Jelen 53

FC COPENHAGA (Danemarca) - Rosenborg Trondheim (Norvegia) 1-0, în tur 1-2;

A marcat: Ottesen 33

MSK ZILINA (Slovacia) - Sparta Praga (Cehia) 1-0, în tur 2-0

A marcat: Ceesay 18

TOTTENHAM HOTSPUR (Anglia) - Young Boys Berna (Elveţia) 4-0, în tur 2-3;

Au marcat: Crouch 5, 61, 78 (penalty), Defoe 32

AJAX AMSTERDAM (Olanda) - Dinamo Kiev (Ucraina) 2-1, în tur 1-1;

Au marcat: Suarez 43, Hamdaoui 75 / Şevcenko 84 (penalty).

Echipele scrise cu majuscule s-au calificat în grupele Ligii Campionilor, celelalte urmând să participe în grupele Ligii Europa.