În mai multe rânduri, reprezentanţii municipalităţii au declarat că o prioritate pentru acest an este reabilitarea pasajului rutier Theodor Neş, în acest sens fiind adoptat şi studiul de fezabilitate de către Consiliul Local, iar conform promisiunilor, în aceste zile, urma să se ţină şi procedura de adjudecare a lucrărilor. Din păcate, Serviciul de licitaţii al Primăriei Oradea nu a primit o astfel de documentaţie, fiind deschise, în schimb, ofertele pentru lucrările de reconstruire a podului de pe strada Traian Blajovici fostă Abatorului.
Titlurile zilei
-
Luni se deschide circulația - Șoseaua dintre Aeroportul Oradea și Nojorid a fost lărgită la patru benzi
Luni, 9 noiembrie 2026, la ora 12:00, se deschide oficial circulația pe tronsonul lărgit la patru benzi al DN 79 (E671), între Aeroportul Oradea și intrarea în localitatea Nojorid. În ultimele zile, traficul pe acest tronson a fost deschis parțial, în regim de șantier, cu unele restricții.
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
Arno Gerlach: România, la trei ani de la integrarea în UE
Vineri, 27 august, de la ora 18.00, în Sala Mare a Primăriei Oradea, Academia Civică a avut un invitat special care a ţinut o conferinţă despre progresele şi regresele înregistrate de România la trei ani de la integrarea în UE.
- 29 August 2010
- Citeste
Hora locală
Chiar dacă el zicea că nu vede pe nimeni la cozi, noul bir pe drepturile de autor al lui Boc a pus o ţară întreagă pe drumuri. E cazul să facem la fel. Surse parlamentare spun că, pe întâi, pică guvernul. Votul de încredere ce urmează a fi dat în Parlament va fi secret şi nu e nicio taină că mulţi parlamentari PDL vor vota pentru căderea Guvernului şi împotriva lui Boc. * Ce a mai prosperat Oradea, bre! Nu mai e loc de cârciumi. Echipa lui Suuuper Bolo, pe care îl credeam abstinentul desăvârşit, vrea să ridice bodegi şi terase, pe Corso, în parcuri, pe malurile Crişului. * Bugetul Toamnei Orădene e, an de an, tot mai subţire. Anul ăsta banii sunt cu 50.000 mai puţini decât în 2009, când administraţia spunea că bugetu-i pe sponci. Cu astfel de onorarii, de Ziua Oraşului o să ne cânte Ilie şi gaşca lui din Primărie.
- 29 August 2010
- Citeste
Horoscop
- 29 August 2010
- Citeste
Azi, 30 august
- 29 August 2010
- Citeste
Tenismena Irina Maria Bara, locul I în Europa
Asociaţia Europeană de Tenis (ETA) a dat publicităţii miercuri, 24 august 2010, clasamentul celor mai buni tenismeni de pe continent la toate categoriile de vârstă, alcătuit pe baza rezultatelor obţinute în turneele din acest an. Lidera categoriei 16 ani a clasamentului Race to Master 2010 este românca Irina Maria Bara, componentă a Clubului Sportiv Iris Ştei, cu 1080 puncte din 8 turnee disputate, urmată de Nastassia Rubel, din Belarus, cu 848 puncte, şi bucureşteanca Cristina Ene, cu 739 puncte.
- 27 August 2010
- Citeste
Componenţa grupelor Ligii Campionilor
Tragerea la sorţi efectuată la Monte Carlo a stabilit următoarea componenţă a celor opt grupe a Ligii Campionilor la fotbal.
- 27 August 2010
- Citeste
Una caldă, una rece
Prim-divizionara CSM Oradea a disputat primele două meciuri la turneul de la Sighişoara, bilanţul orădenilor fiind o victorie şi o înfrângere. În prima partidă, elevii pregătiţi de Sebastian Tudor au pierdut destul de greu cu Steaua Bucureşti, scor 38-35, pentru ca a doua zi să treacă de echipa Centrului Naţional Olimpic Sighişoara, scor 32-29.
- 27 August 2010
- Citeste
Un nou început pentru "roş-albaştri"
- 27 August 2010
- Citeste
Azi, 28 august
- 27 August 2010
- Citeste


