Angajaţii DGFP Bihor s-au aflat ieri în a doua zi de proteste. Celor 300 de funcţionari care au declanşat miercuri acţiunea de protest, ieri, li s-au alăturat restul de peste 400 de finanţişti ai unităţilor subordonate din judeţ. În jurul prânzului, 52 dintre angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate Bihor s-au adunat în faţa sediului de pe Calea Borşului, solidarizându-se cu colegii din întreaga ţară.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Reducere de paturi la Spitalul Judeţean
Primarul Ilie Bolojan, cel care a solicitat transferul Spitalului Judeţean la Primăria Oradea, a precizat că, pentru ca această unitate sanitară să fie autorizată, trebuie operată o reducere de la 780 la 550 de paturi.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Prima pagină
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Azi, 15 octombrie
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Horoscop
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Maeştrii surprizelor şi-au reintrat în rol! - CSM Oradea - Steaua Bucureşti 88-79
Arena "Antonio Alexe" din Oradea rămâne un "teren interzis" pentru "granzii" Diviziei A la baschet masculin. Dacă în sezonul trecut Asesoft Ploieşti, Mobitelco Cluj-Napoca, Atlassib Sibiu sau Elba Timişoara au plecat învinse din municipiul nostru, CSM Oradea a început să-şi potolească "foamea" de victorii printr-un succes în faţa formaţiei Steaua Bucureşti, considerată acum printre favoritele la câştigarea campionatului. În partida din cadrul etapei a III-a, disputată miercuri seara, CSM Oradea a învins Steaua cu 88-79 (32-18, 20-18, 11-25, 25-18).
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Vocea antrenorilor
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Divizia A la baschet masculin
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Program sportiv
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Înscrieri la karate tradiţional
Clubul UAMT- Universitatea Agora Oradea face înscrieri pentru cursuri la karate tradiţional. Antrenamentele se desfăşoară în sala de sport a Şcolii nr. 11 (strada Moldovei nr. 55), marţi şi joi, cu începere de la ora 18.00.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste


