Clubul Sportiv al Veteranilor, în colaborare cu PSD, respectiv Grandhill Business Center, va organiza concursuri de şah, respectiv cruce.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Primele raze de speranţe: Biharea Vaşcău - Luceafărul II Oradea 2-0 (0-0)
Aflaţi într-o situaţie dramatică, fără niciun punct după şapte etape, văşcăuanii s-au mobilizat extraordinar şi graţie unui joc colectiv au reuşit să furnizeze surpriza rundei a opta, învingând una dintre echipele bune ale campionatului Ligii a IV-a, care în precedentele partide contabilizase şase victorii şi un egal.
- 15 Octombrie 2010
- Citeste
APM Bihor: Emiterea avizelor de mediu - cu informarea prealabilă a ARPM
Formularele necesare întocmirii documentaţiei se pot descărca de pe site-ul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor www.apmbh.ro- secţiunea Reglementări/Avizul de mediu.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Din 16 octombrie, se plăteşte avansul pentru plata pe suprafaţă SAPS 2010
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) autorizează la plată, începând cu data de 16 octombrie 2010, avansul către fermierii care au depus cereri de plată în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă - SAPS 2010.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Gavin Rossdale, soţul lui Gwen Stefani, a recunoscut că a avut o aventură gay
Starul rock Gavin Rossdale, soţul lui Gwen Stefani, a recunoscut că a avut o aventură gay în anii '80, cu un artist travestit. Solistul trupei Bush, în vârstă de 44 de ani, l-a criticat pe Boy George când acesta a amintit în autobiografia sa - "Take It Like a Man" -, publicată în 1995, despre aventura lui Rossdale cu travestitul Marilyn, un simbol al culturii pop în anii 1980.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Nicolas Cage începe filmările pentru "Ghost Rider 2" în noiembrie, în judeţul Sibiu
Nicolas Cage va începe filmările pentru pelicula 3D "Ghost Rider 2" pe 1 noiembrie, în judeţul Sibiu, a declarat, directorul de marketing al Studiourilor Castel Film, Bogdan Moncea.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Angelina Jolie împiedicată să filmeze în Bosnia: surpriză şi furie la Sarajevo
Anularea autorizaţiei de filmare în Bosnia a debutului Angelinei Jolie în regia de lungmetraj a creat nemulţumire în rândul fanilor acesteia, care se bucurau de venirea celebrei actriţe în ţara lor.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Israelul va ajuta Rusia să fabrice avioane fără pilot
Societatea publică de aeronautică din Israel a anunţat, ieri, că a încheiat un contract pentru materiale destinate fabricării avioanelor fără pilot, cu compania rusă Oboronprom.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Nobelul românilor (I)
Aflându-mă zilele trecute la Bucureşti, printre alte daraveri provinciale, nu puteam să nu beneficiez de prima vizită, după obţinerea premiului Nobel pentru literatură, a scriitoarei germane de origine română, Hertha Müller. Evenimentul a coincis, poate că nu din întâmplare, cu marcarea a 20 de ani de la surparea Zidului Berlinului, unificarea Germaniei, dar şi cu transformarea, tot în urmă cu 20 de ani, a Editurii Politice în Humanitasul, patronat de filozoful Gabriel Liiceanu.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste
Gradiniţa nr. 52 - Mari actori încă de mici
Prichindeii de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 52 au fost, timp de o zi, actori în mai multe piese pregătite special pentru oaspeţii din străinătate.
- 14 Octombrie 2010
- Citeste


