O plantă cu efect terapeutic foarte eficient în cazul ulcerelor gastrice şi duodenale este Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra). Se utilizează numai rădăcinile recoltate primăvara, înainte de înflorire sau toamna, după căderea frunzelor, de la plante în vârstă de peste 3 ani.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Masaj cu ulei de mentă contra durerilor de cap
Înainte de a pune mâna pe pastile sau de ajutorul unui medic, ne putem descurca şi singuri, apelând la metodele tradiţionale chinezeşti. O metodă folosită de medicina tradiţională chineză, binecunoscută şi occidentalilor, este masarea capului cu unguente pe baza de eucalipt (atunci când nu este vorba de o răceală).
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste
Eliminarea toxinelor cu infuzie din frunze de mesteacăn
Ceaiul din frunze de mesteacăn, prin diureza puternică pe care o produce, elimină toxinele din corp, stimulează schimburile organice, avînd în acelaşi timp şi o acţiune depurativă. Multe boli de piele sunt influenţate în bine de o cură făcută cu acest ceai. Diureza produsă are o acţiune favorabilă în reumatism, gută, inflamaţii articulare şi nefrite cronice.
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste
Deschiderea anului pastoral 2010-2011
La Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" din Oradea, a avut loc sâmbătă deschiderea anului pastoral 2010-2011, în prezenţa P.S. Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, a peste o sută de preoţi şi membri ai asociaţiilor din Episcopia Greco-Catolică de Oradea.
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste
S-au desprins după pauză - Poiana Budureasa - Victoria Avram Iancu 3-0 (0-0)
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste
Misiune imposibilă - CSM Oradea - UCM Reşiţa
Înfrântă fără drept de apel la Bacău, echipa antrenată de Sebastian Tudor are şanse infime de a produce surpriza în partida cu UCM Reşiţa. Partida care va deschide runda a zecea a Ligii Naţionale de handbal masculin se va disputa azi de la ora 17.00 , deoarece la finalul săptămânii reşiţenii vor evolua în Cupa Cupelor.
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste
Liga I la fotbal - Echipele cu pretenţii, fără victorii
Etapa a XV-a din Liga I la fotbal a fost una "nebună", nicio ehipă clasată în primele şase locuri nereuşind să se impună. * Chiar dacă au evoluat pe teren propriu, Oţelul Galaţi şi FC Vaslui au fost nevoite să se mulţumească cu câte un punct, la finalul disputelor cu Victoria Brăneşti, respectiv Astra Ploieşti. * Gorjenii de la Pandurii puteau obţine victoria pe terenul "şepcilor roşii" clujene, dar au ratat un penalty în ultima parte a jocului. * Unirea Urziceni, "moare, dar nu se predă", ialomiţenii reuşind să remizeze cu FC Timişoara, bănăţenii ratând astfel şansa de a reduce distanţa care o separă de lider. * FC Braşov a obţinut trei puncte mari în lupta pentru evitarea retrogradării, în faţa Sportului Studenţesc, care rămâne "lanterna roşie" a clasamentului. * Dacă Rapid a "înclinat steagul" la Tg. Mureş, Steaua a făcut-o chiar pe teren propriu în faţa revelaţiei Gaz Metan Mediaş. * "U" Craiova a încurcat socotelile lui Dinamo, obţinând o remiză în Ştefan cel Mare, graţie "dublei" semnate de Alexandru Piţurcă.
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste
Bronz orădean la CN de box
Printre medaliaţii Campionatului Naţional de box pentru juniori s-a numărat şi un orădean. Rareş Macaru, legitimat la Gym Mar Strong, a cucerit medalia de bronz la competiţia desfăşurată la Ploieşti şi care a reunit la start 66 de sportivi.
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste
Loturile Italiei şi României pentru amicalul de la Klagenfurt
Selecţionerii României şi Italiei au anunţat loturile pentru meciul amical de la Klagenfurt, programat miercuri, de la ora 21.30. Partida va fi transmisă în direct de Pro TV.
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste


