Pentru prima dată în ultimii ani de existenţă a Universităţii Oradea, pe strada care deserveşte această instituţie, în plină zi, ieri erau zeci de locuri de parcare libere. Operaţiunea de transformare a locurilor de parcare în unele de scurtă durată i-a luat prin surprindere pe studenţi, care vin pentru mai multe ore la cursuri. Noile locuri marcate cu galben permit doar staţionarea pe parcursul a două ore, nedovedindu-se funcţionale pentru studenţii sau profesorii care stau mai multe ore la curs.
Titlurile zilei
-
Un orădean a transmis un mesaj de amenințare după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu - Dosar penal pentru instigare publică
Alin Dat, un orădean care l-a însoțit de Călin Georgescu în timpul vizitei acestuia în Oradea, este anchetat pentru instigare publică. Orădeanul a transmis un mesaj de amenințare către autorități, după arestarea preventivă a lui Călin Georgescu.
-
România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE - Educația, pe butuci
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului „Education at a Glance 2026”, lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
-
Pe strada Mărgelelor din cartierul Episcopia - A fost aşternut primul strat de asfalt
Lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din cartierul Episcopia au avansat, fiind așternut primul strat de asfalt – stratul de binder. Investiția cuprinde modernizarea completă a străzii, de la infrastructura rutieră și canalizarea pluvială până la trotuare, accese la proprietăți, iluminat public și spații verzi.
-
Aeroportul Oradea - Finanțare pentru un parc fotovoltaic
Aeroportul Oradea a obținut finanțare pentru un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei. Investiția, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, va contribui la creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea și reducerea costurilor de operare.
-
O seară despre gânduri și emoții - Eva – Fără Filtru
Aproximativ 120 de persoane au fost prezente la prima ediție a evenimentului „Eva – Fără Filtru”, un proiect inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare, dedicat femeilor și conversațiilor autentice despre ceea ce gândim, simțim și, de multe ori, alegem să nu spunem.
-
Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa.
Franţa nu se opune aderării României la Spaţiul Schengen
Prezent la Oradea pentru două zile, ambasadorul Henri Paul a declarat că Franţa nu se opune aderării României la Spaţiul Schengen, însă etapele nu trebuie grăbite. De asemenea, ambasadorul Franţei susţine că acordul unanim din partea statelor Uniunii Europene privind aderarea României la Spaţiul Schengen va fi posibil doar după un raport mai bun al Comisiei Europene cu privire la lupta anticorupţie. Vizita ambasadorului Henri Paul a cuprins şi o deplasare la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, pentru a observa modul de pregătire pentru aderare.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Liceul Teoretic „Aurel Lazăr" - Întâlnire de suflet după 20 de ani
Prima promoţie (1990) a Liceului Teoretic „Aurel Lazăr" s-a reîntâlnit pe băncile şcoli după o „absenţă" de două decenii. Organizată de fosta clasă a XII-a A, dirigintă fiind Rodica Sabău, întâlnirea a dat prilejul foştilor absolvenţi să se revadă şi să depene amintiri. La întâlnire a participat fosta conducere a liceului, directorul Gheorghe Turdeanu, directorul adjunct Doina Sfârlea, profesorii Luminiţa Vânturache, Rodica Ţurcaş, Ana Tuduce, Constantin Buda, Ecaterina Benea, Diana Sutu, Ana Iacob, Fănel Chiriac, Sorin Ghiurcuţa, Dora Tudor, Adriana Bunea şi Vasile Bunea. De asemenea, a fost prezentă şi actuala conducere a liceului, directorul Ioan Micu şi adjuncta Rodica Sabău.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Roxana Ciuhulescu face şcoala de şoferi de autobuz şi camion
Vedeta Roxana Ciuhulescu face şcoala de şoferi de autobuz şi camion. Până la sfârşitul anului, Roxana Ciuhulescu, care de curând a împlinit 10 ani de când prezintă emisiunea "Pro Motor", îşi doreşte să aibă permisul de conducere profesionist, valabil pentru toate categoriile de autovehicule.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Loredana îşi lansează cel mai nou album, "Iubiland"
Loredana îşi lansează cel mai nou album, "Iubiland", în cadrul unui concert care va avea loc sâmbătă, într-un mall bucureştean.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Un german a fost ales preşedinte al Adunării Parlamentare a NATO
Deputatul german Karl Lamers a fost ales, marţi, preşedinte al Adunării Parlamentare a NATO, din care fac parte parlamentari ai celor 28 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Mii de ucraineni protestează
Mii de proprietari ai unor companii mici sau mijlocii din Ucraina au protestat la Kiev şi în alte oraşe faţă de "teroarea fiscală", în timp ce deputaţii examinează un controversat proiect fiscal.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Şapte cutremure, produse în ultimele două zile în nordul Israelului
Şapte cutremure, cu magnitudinea cuprinsă între 2,9 şi 3,6 grade pe scara Richter, au fost resimţite în ultimele două zile în Galileea Superioară, în nordul Israelului.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Cel puţin 60 de morţi după prăbuşirea unei clădiri în India
Cel puţin 60 de persoane au murit şi alte 80 au fost rănite în urma prăbuşirii, luni seara, a unui imobil dintr-un cartier foarte populat din New Delhi.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Mita destramă mitul Selinei - Beni Rus, învinuit cu acte în regulă
Omul de afaceri orădean Beniamin Rus a fost pus, ieri, oficial sub învinuire, pentru dare de mită, în urma unei scurte audieri care a avut loc la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste


