Angajatorii care împiedică inspectorii de muncă să îşi desfăşoare controalele vor plăti amenzi mai mari decât în prezent. Astfel, cuantumul amenzilor contravenţionale a fost majorat cu 500 de lei, sancţiunile având sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.
Titlurile zilei
-
Electrificarea căii ferate Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia: Bihor - Stadiul fizic al lucrărilor
Compania Națională de Căi Ferate a prezentat progresul lucrărilor pe Lotul 4 Aleșd - Frontieră Ungaria, parte a proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca - Oradea - Episcopia Bihor”.
-
Avanpremiere, invitați și evenimente speciale - TIFF Oradea începe vineri
Cea de-a 9-a ediție TIFF Oradea aduce, între 25 și 27 septembrie, peste 30 de proiecții, cel mai mare număr de avanpremiere de până acum, filme premiate la festivalurile de la Cannes și Locarno și întâlniri cu regizori, actori și echipele filmelor. O selecție dedicată naturii și experiențe, precum „Beyond Frontiers” și „Picnic în Vie”, completează programul celor trei zile.
-
Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea - Lucrările avansează la noua sală de spectacole
Consiliul Judeţean Bihor a anunţat că lucrările la Centrul Cultural Multifuncțional din Oradea au ajuns la un stadiu de 30%. Clădirea, care va avea o sală de spectacole cu peste 1.000 de locuri, două săli de conferințe cu câte 300 de locuri fiecare, un spațiu expozițional și un restaurant, trebuie finalizată până în luna octombrie a anului viitor.
-
Sute de persoane au participat la activitățile desfășurate de polițiști - „Săptămâna Prevenirii Criminalității”
Prevenirea victimizării minorilor, siguranța rutieră și siguranța în mediul online au fost principalele teme abordate de polițiștii bihoreni, prin activități interactive, demonstrații și întâlniri directe cu cetățenii.
-
Finala Campionatului Național al Școlilor de Bucătari - Școala de Gust, la Oradea
Județul Bihor va găzdui, în premieră, sâmbătă, 3 octombrie, o competiție gastronomică națională desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs’ Societies.
-
O tânără de origine română a devenit Miss Italia 2026 - Sarah Rizea este sportivă de performanță
Sarah Rizea, o tânără de 18 ani de origine română, a câștigat titlul Miss Italia 2026. Finala concursului de frumusețe a avut loc luni seară, la Castelul Santa Severa, lângă Roma, și a fost prezentată de Giulia Salemi.
Lectura spectacol a piesei „Tunul de cireş"
Joi, 18.10.2010, începând cu ora l7.00, la Baroul Bihor, va avea loc lectura spectacol a piesei „Tunul de cireş", de Paşcu Balaci, în regia lui Emil Sauciuc. Piesa redă un moment dramatic din Ardeal după Diktatul de la Viena.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Principiile unei alimentaţii echilibrate
O alimentaţie este echilibrată atunci când ea acoperă necesarul de energie, nu este prea bogată în substanţe nutritive, dar nici deficitară, când conţine toate substanţele nutritive în proporţia necesară şi, pe cât posibil, nu conţine substanţe dăunatoare. Pe termen lung, ne putem hrăni corect numai dacă ştim care sunt substanţele nutritive, pe care le conţin alimentele şi rolul lor pentru buna funcţionare a organismului.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Reguli pentru o alimentaţie corectă
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
3 alimente "sănătoase" care ascund zahăr
De la scăderea ratei de asimilare a calciului până la creşterea riscului de a suferi de diabet, efectele negative ale consumului excesiv de zahăr se ţin lanţ.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Ibrahimovic, jucătorul anului în Suedia
Atacantul echipei AC Milan, Zlatan Ibrahimovici, a fost desemnat fotbalistul suedez al anului, într-o ceremonie organizată la Malmo, oraşul natal al jucătorului. Ibrahimovici, în vârstă de 29 de ani, a câştigat pentru a cincea oară acest trofeu, el fiind singurul jucător care a obţinut acest trofeu de mai mult de două ori. Ibrahimovici a mai fost desemnat cel mai bun fotbalist suedez în 2005, 2007, 2008 şi 2009.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
În sfârşit, cu prima şansă! - CSM Oradea - BC Miercurea Ciuc
Baschetbaliştii de la CSM Oradea au avut un program incomplet în actuala ediţie a Diviziei A, disputând doar şapte jocuri, deşi campionatul a ajuns la etapa a 10-a. Astăzi, de la ora 17.30, la Arena "Antonio Alexe", orădenii încep seria partidelor restante, întâlnind formaţia BC Miercurea Ciuc, nou promovată în primul eşalon.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Amical de lux - România - Italia
Abonată la rezultate negative în acest an, naţionala de fotbal a României susţine în această seară ultimul joc din 2010. Selecţionata pregătită de Răzvan Lucescu întâlneşte pe teren neutru, în Austria, la Klagenfurt, reprezentativa Italiei. Meciul amical va începe la ora 21.30 şi va fi transmis în direct de Pro TV.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Componenţa grupelor Turneului Campionilor
Ieri a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea grupelor Turneului campionilor la tenis de câmp, competiţia celor mai buni opt tenismeni ai anului, care va începe, duminică, la Londra:
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Duelul suferinţei - U Cluj - CSM U Oradea
Ultimele două clasate din seria nord-vest a Diviziei A de baschet feminin se vor întâlni azi, la Cluj-Napoca, într-o partidă în care ambele grupări ţintesc al doilea succes al sezonului.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
Foto Crişana
Crişana Digitală


