Titlurile zilei
-
România are puțini absolvenți de studii superioare și investește sub media OCDE - Educația, pe butuci
România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenților de studii superioare din rândul țărilor OCDE, în timp ce investițiile publice în educație rămân sub nivelul mediei organizației - sunt printre principalele concluzii ale raportului „Education at a Glance 2026”, lansat marți de Ministerul Educației și Cercetării și editat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.
-
Pe strada Mărgelelor din cartierul Episcopia - A fost aşternut primul strat de asfalt
Lucrările de modernizare a străzii Mărgelelor din cartierul Episcopia au avansat, fiind așternut primul strat de asfalt – stratul de binder. Investiția cuprinde modernizarea completă a străzii, de la infrastructura rutieră și canalizarea pluvială până la trotuare, accese la proprietăți, iluminat public și spații verzi.
-
Aeroportul Oradea - Finanțare pentru un parc fotovoltaic
Aeroportul Oradea a obținut finanțare pentru un parc fotovoltaic și un sistem de stocare a energiei. Investiția, în valoare de peste 8,5 milioane de lei, va contribui la creșterea independenței energetice a Aeroportului Oradea și reducerea costurilor de operare.
-
O seară despre gânduri și emoții - Eva – Fără Filtru
Aproximativ 120 de persoane au fost prezente la prima ediție a evenimentului „Eva – Fără Filtru”, un proiect inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare, dedicat femeilor și conversațiilor autentice despre ceea ce gândim, simțim și, de multe ori, alegem să nu spunem.
-
Pelerinajul poetic, la a IX-a ediţie - „Pe Crişuri în sus”
În data de 26 septembrie, s-a desfăşurat cea de-a noua ediţie a Pelerinajului poetic „Pe Crişuri în sus”, acțiune inițiată de către membrii Cenaclului literar al Baroulu, la care au participat, în premieră, poeţii Lucian Scurtu, Ioan F. Pop, Viorel Boldiş, Dan Bulzan Borode, avocat Şerban Nicolae, notarul poet Aurel Măduţa, prof. Victor Albu, însoţiţi de scriitorul George Roca, din Australia, şi familia de avocaţi Balaci Paşcu şi Balaci Antiţa.
-
Probleme pe şantierul din zona Gării CFR - O zonă periculoasă
UPDATE. Un cititor al ziarului Crişana semnalează mai multe nereguli grave pe care le-a întâlnit pe şantierul pentru construcţia pasajului subteran din zona Gării CFR. Orădeanul consideră că „modul de lucru al constructorului pune în pericol siguranța, sănătatea și chiar viața locuitorilor din zonă”. Citiți răspunsul Primăriei Oradea.
In memoriam
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Prima pagină
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Peste o sută de specialişti în lupta împotriva corupţiei se întâlnesc în Băile Felix
În perioada 17 - 19 noiembrie, la Băile Felix, se desfăşoară cea de-a X-a Conferinţă anuală a organizaţiilor EPAC (Parteneri Europeni Împotriva Corupţiei) şi EACN (Reţeaua Europeană a Punctelor de Contact Anticorupţie).
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Locuri de parcare pe trotuare
Comisia consultativă pe probleme de circulaţie şi transport rutier în Oradea, întrunită în şedinţă luni, 15 noiembrie, şi-a dat avizul pentru amenajarea de parcări pe trotuare pe str. Transilvaniei, Nufărului, Calea Aradului (între strada H. Ibsen şi Pârâul Peţa) şi Bulevardul Dacia.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
La Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” - Meseria de părinte se învaţă, nu se moşteneşte
Există o meserie pe care aproape orice om o va practica într-o zi, dar nimeni nu îl pregăteşte pentru ea. Unii se achită cu brio de sarcini, alţii o abandonează, în timp ce mulţi se luptă zi de zi să devină mai buni. Pentru că meseria de părinte se învaţă, au apărut şi programe specializate pe consiliere parentală. Un astfel de proiect şi-a închis aseară ciclul educativ la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu" din Oradea.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Viaţa unui bărbat, salvată de un paramedic aflat în timpul liber
La sfârşitul săptămânii trecute, echipajul de paramedici din cadrul Detaşamentului de Pompieri Marghita a fost solicitat să intervină la un local din municipiul Marghita, unde un bărbat în vârstă de 63 de ani a intrat în stop cardio-respirator. Până la sosirea echipajului SMURD, primul ajutor a fost acordat de către un pompier militar aflat, în timpul liber la locul evenimentului, încadrat ca paramedic la Garda de Intervenţie Sălard, care a început imediat manevrele de resuscitare. Astfel, s-a reuşit salvarea vieţii bărbatului.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
La Universitatea din Oradea - Conferinţă internaţională despre situaţia evreilor din Europa Centrală (1944-1945)
Mâine, 19 noiembrie, de la ora 10.00, în sala "Nicolae Iorga" a Departamentului de Istorie al Universităţii orădene, va debuta prima ediţie a unei conferinţe internaţionale care are ca problematică situaţia tragică a evreilor din Europa Centrală.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Partidul Poporului, o alternativă la clasa politică actuală?
Dorel Vesa, preşedintele pe Bihor al Partidului Poporului (PP), a organizat, ieri, o întâlnire cu presa, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor, pentru a prezenta perspectivele acestui partid şi motivele înfiinţării lui.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Legea salarizării intră în vigoare în 2011
Liderul deputaţilor minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, ieri, că legea-cadru a salarizării unitare va intra în vigoare în anul 2011, însă anual vor fi date legi de aplicare a acesteia.
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste


