Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), rata şomajului, conform criteriilor Biroului Internaţional al Muncii, a fost de 6,9% în trimestrul trei din 2010, faţă de 6,8%, în trimestrul III.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Cadou pentru şoferii indisciplinaţi - Au crescut amenzile, iar cei agresivi rămân fără permis
Veşti bune pentru şoferii disciplinaţi şi proaste pentru cei care încalcă regulile de circulaţie. Punctul de amendă a crescut cu aproape 12% de la 1 ianuarie, odată cu salariul minim pe economie.
- 05 Ianuarie 2011
- Citeste
Sute de cetăţeni cu jalba în proţap la Prefectură
Pe parcursul anului 2010, la audienţele susţinute la Instituţia Prefectului Bihor au fost prezentate 538 de cazuri, majoritatea fiind probleme personale ale cetăţenilor.
- 05 Ianuarie 2011
- Citeste
Rectificare mică, după buget (şi culoare politică)
Consiliul Judeţean Bihor a primit, la sfârşitul anului trecut, 320.000 lei, proveniţi din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului.
- 05 Ianuarie 2011
- Citeste
Din misterele Bihorului: Cetate de pământ descoperită de un doctorand
Pasiunea pentru istoria românilor şi amintirile din copilărie l-au ajutat pe un orădean să ajungă la un pas de a dezvălui unul dintre misterele Bihorului. În împrejurimile Almaşului Mic (comuna Sârbi) a găsit urmele unei cetăţi de pământ, într-o zonă împădurită şi pitorească, dar ocolită cu teamă de localnici.
- 05 Ianuarie 2011
- Citeste
Biserica "Sânta Treime" - "Războiul" epistolar continuă între parohie şi Episcopie
În urma răspunsului Episcopiei trimis Consiliului Parohial şi Adunării Parohiale de la Biserica Sfânta Treime din Oradea în data de 27 decembrie 2010, prin care li se aduce la cunoştinţă membrilor acestora că, "în conformitate cu Statutul de organizare şi funcţionare a Bisericii Ortodoxe Române, şi-au depăşit atribuţiile statutare şi că astfel de demersuri îi poziţionează împotriva prevederilor canonice, statutare şi regulamentare cu toate urmările ce decurg din aceasta", Consiliul Parohial de la Biserica Sfânta Treime din Oradea a trimis ieri o Scrisoare deschisă Preasfinţiei Sale Sofronie Drincec, episcopul ortodox al Oradiei.
- 05 Ianuarie 2011
- Citeste
in memoriam
- 05 Ianuarie 2011
- Citeste
Argentina a vândut mai mult decât Brazilia
Argentina este ţara latino-americană care a pierdut cei mai mulţi fotbalişti în 2010, respectiv 2.204 jucători, devansând, în premieră, Brazilia, conform rezultatelor unui studiu.
- 05 Ianuarie 2011
- Citeste
"Roş-albaştrii" se reunesc
După aproape o lună de vacanţă, jucătorii de la FC Bihor se vor reuni în această dimineaţă, la ora 10.00, la Stadionul Municipal "Iuliu Bodola". În primele zile, "roş-albaştrii" vor avea parte de antrenamente mai uşoare, care vizează reacomodarea cu efortul şi vor efectua teste medicale.
- 05 Ianuarie 2011
- Citeste
"Săritorii" pregătesc sezonul la Băile Felix
Grupa de săritori antrenaţi de Virgil Preda se află în cantonament la Băile Felix, urmând ca, de la sfârşitul acestei luni, aceştia să intre în focul primelor competiţii din 2011. Obiectivul pentru acest an este prezenţa a trei-patru atleţi în lotul naţional al României, dar şansele ca săritoarea în lungime Cornelia Deiac să realizeze baremul pentru Campionatul Mondial sau Jocurile Olimpice s-au diminuat după ce Federaţia internaţională l-a mărit cu 3 centimetri.
- 05 Ianuarie 2011
- Citeste


