Potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, vânzările de soldare se pot efectua numai în cursul a două perioade pe an, 15 ianuarie - 15 aprilie, respectiv 1 august - 31 octombrie.
Titlurile zilei
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
-
Începând de joi, 15 octombrie - Începe sezonul de încălzire 2026-2027
Termoficare Oradea a anunţat că, începând de azi, 15 octombrie, începe furnizarea agentului termic pentru încălzire în sezonul de iarnă 2026-2027. Consumatorii care consideră că în locuințele lor este suficient de cald sau care doresc să își gestioneze strict bugetul au posibilitatea de a opri sau reduce furnizarea energiei termice.
2010 - Un an bun pentru actorii orădeni (V)
Pentru mare parte dintre actorii Teatrului de Stat Oradea, anul care tocmai s-a încheiat a fost unul reuşit, un an în care graţie evoluţiei lor impecabile au reuşit să bucure sufletele publicului orădean, şi nu numai, fiind răsplătiţi cu aplauze îndelungi după fiecare spectacol.
- 12 Ianuarie 2011
- Citeste
Maeştrii Hip-Hop-ului s-au „rupt" în figuri la Oradea
Robert Lenart, dansator la Mika, Keri Hilson, X-Factor Concert Tour 2010, împreună cu Emil Rengle (foto), coregraf şi membru al trupei Kittens, dansator la Morandi, Anda Adam, DeepCentral şi Radio Killer, au demarat primul turneu de workshopuri din 2011.
- 12 Ianuarie 2011
- Citeste
in memoriam
- 12 Ianuarie 2011
- Citeste
prima pagină
- 12 Ianuarie 2011
- Citeste
Orlando Bloom - Peste un milion de dolari pentru două minute în "The Hobbit"
Actorul britanic Orlando Bloom, interpretul elfului Legolas din trilogia "Stăpânul inelelor", va primi peste un milion de dolari pentru a-şi relua acest rol, într-o scenă de doar două minute, în filmul "The Hobbit", informează thesun.co.uk.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Bulgaria va fi pregătită să adere în martie la zona Schengen
Bulgaria a anunţat ieri că îşi continuă pregătirile de integrare în zona Schengen, în care se călătoreşte fără paşaport, şi că va fi pregătită să adere în martie, în pofida puternicei opoziţii a unei coaliţii alcătuită din membri mai vechi ai Uniunii Europene (UE), relatează site-ul Novinite.com.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Teo Trandafir a fost transferată la Clinica AKH din Viena
Teo Trandafir a fost transferată la Clinia AKH din Viena, la solicitarea expresă a familiei şi prietenilor, cu diagnosticul de pancreatită acută de severitate medie, a anunţat, ieri după-amiază, conducerea Spitalului Elias.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Shakira s-a despărţit de iubitul ei
Shakira şi iubitul ei, argentinianul Antonio de la Rua, cu care cântăreaţa columbiană are o relaţie de aproape 11 ani, au decis să se despartă, a anunţat cotidianul spaniol El Pais, citând surse din anturajul artistei, informează AFP.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste
Semne bune pentru retur - "U" Mobitelco Cluj - CSM Oradea 82-79
Vicecampiona "U" Mobitelco Cluj şi CSM Oradea s-au întâlnit, luni seara, într-o partidă amicală de baschet masculin, disputată în municipiul de pe Someş.
- 11 Ianuarie 2011
- Citeste


