Clubul Leo „Black Eagle" Oradea, în parteneriat cu „Yellow Submarine", va organiza petrecerea caritabilă „Din inimă... pentru inimi!".
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
Orăşelul Copiilor - Observaţii cu ajutorul telescopului
Dacă vremea va fi favorabilă, mâine după-amiază, copiii vor avea posibilitatea să facă observaţii astronomice cu telescopul din Orăşelul Copiilor. Clubul de Astronomie şi Ştiinţe Spaţiale îşi continuă seria de activităţi educative cu proiectul „Bijuterii ale cerului de iarnă".
- 09 Februarie 2011
- Citeste
"S-a simţit o scădere de formă în retur"
Managerul secţiei de baschet a CSM Oradea, Şerban Sere, a sintetizat situaţia echipei orădene care a obţinut doar două victorii în primele cinci etape ale returului, aşteptând însă un reviriment din partea lui Mandic & co în partida de duminică cu a treia clasată, Universitatea Mobitelco Cluj-Napoca.
- 09 Februarie 2011
- Citeste
Bayern Munchen a refuzat 42 de milioane de euro
Oficialii clubului Bayern Munchen au refuzat în luna ianuarie o ofertă de 42 de milioane de euro de la Chelsea Londra pentru atacantul Mario Gomez, a anunţat, miercuri, golgheterul Bundesligii.
- 09 Februarie 2011
- Citeste
UCM Reşiţa se dezintegrează
Una dintre cele mai bune echipe din Liga Naţională de handbal masculin din ultimii ani este în pragul colapsului, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă echipa de pe malurile Bârzavei.
- 09 Februarie 2011
- Citeste
Nemes Nora, surpriza Campionatelor Naţionale de tenis
Zilele trecute s-a disputat la Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti ediţia de iarnă a Campionatelor Naţionale Individuale de tenis de câmp, rezervate sportivilor de la categoria de vârstă 12 ani, fete şi băieţi.
- 09 Februarie 2011
- Citeste
Depăşiţi la loviturile de departajare
Echipa naţională a României a fost învinsă la Paralimni (Cipru), cu scorul de 6-4 (2-2, 2-2), în urma loviturilor de departajare, de reprezentativa Ucrainei, într-un meci din cadrul turneului Cyprus Cup. "Tricolorii" au jucat aseară pentru locurile 3-4, cu selecţionata Ciprului, învinsă şi ea în primul meci, de Suedia, cu 2-0.
- 09 Februarie 2011
- Citeste
Dan Raţ, primul la Cupa "Ion Bogdan"
Organizată de AS Şcolară "Ion Bogdan", în colaborare cu Asociaţia Judeţeană de Şah Bihor (preşedinte Dan Raţ), cea de-a X-a ediţie a Cupei Şcolii "Ion Bogdan" la şah a reunit la start 33 de sportivi. Concursul a fost organizat în sistem elveţian, pe durata a şapte runde, iar arbitrajul a fost asigurat de Ioan Mile.
- 09 Februarie 2011
- Citeste
Guardiola, încă un an la FC Barcelona
Tehnicianul Josep Guardiola şi-a prelungit cu un sezon contractul cu FC Barcelona, noua sa înţelegere fiind valabilă până în iunie 2012, a anunţat gruparea catalană.
- 09 Februarie 2011
- Citeste
Rusia îşi va consolida prezenţa militară pe insulele Kurile
Preşedintele rus, Dmitri Medvedev a declarat, ieri, că Rusia îşi va consolida prezenţa pe insulele Kurile şi îşi va dota militarii din zonă cu armament modern, pentru a apăra acest arhipelag "strategic", din care Tokyo revendică o parte.
- 09 Februarie 2011
- Citeste


