UCM Reşiţa se dezintegrează
Una dintre cele mai bune echipe din Liga Naţională de handbal masculin din ultimii ani este în pragul colapsului, din cauza problemelor financiare cu care se confruntă echipa de pe malurile Bârzavei. Şapte jucători de la vicecampioana UCM Reşiţa au decis să părăsească echipa, după ce Comisia de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FR Handbal i-a declarat liberi de contract, marţi, din cauza restanţelor financiare.
Portarul Ionuţ Irimuş şi extrema Predrag Vujadinovici au semnat contracte valabile până la finalul sezonului cu formaţia de handbal "U" Transilvania Cluj, după ce şi-au reziliat angajamentele cu UCM Reşiţa, din cauza restanţelor financiare. Alţi jucători de la UCM Reşiţa, locul doi în Liga Naţională, care şi-au mai găsit angajamente până la finalul sezonului sunt Ionuţ Georgescu (la CSM Bucureşti), Cristian Fenici şi Ioan Stan (ambii la Poli Timişoara), în vreme ce Valentin Ghionea şi portarul Levente Szabo aşteaptă încă oferte mai avantajoase.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.