Cea mai mare surpriză a furnizat-o penultima clasată, Izvorul Cociuba Mare, care a remizat cu CSC Sânmartin. Ocupanta locului 3 a condus cu două goluri diferenţă după prima jumătate de oră, dar s-a văzut egalată spre final şi chiar putea pierde, dacă portarul Petre nu i-ar fi salvat în câteva situaţii critice.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
"Cupa Bihorul", competiţie pugilistică internaţională
Devenită tradiţională, "Cupa Bihorul" la box a ajuns la ediţia a VI-a, aceasta urmând să se desfăşoare la Arena "Antonio Alexe", sâmbătă, 14 mai, şi duminică, 15 mai.
- 09 Mai 2011
- Citeste
Meci interesant la juniori D - CF Bihorul Beiuş - Luceafărul Oradea 2-0 (2-0)
- 09 Mai 2011
- Citeste
Hănescu a câştigat peste 3 milioane de dolari din tenis
Tenismenul român Victor Hănescu a depăşit bariera celor trei milioane de dolari câştigaţi în urma participării la turneele din circuitul ATP.
- 09 Mai 2011
- Citeste
Restanţă cu deznodământ previzibil - CSM Oradea - Ştiinţa Bacău
Ultimele trei partide din actuala ediţie a Ligii Naţionale de handbal masculin vor fi "criminale" pentru echipa orădeană, tinerii jucători pregătiţi de Sebastian Tudor urmând să întâlnească echipele Ştiinţa Bacău, HCM Constanţa şi Steaua Bucureşti.
- 09 Mai 2011
- Citeste
CIFRELE CAMPIONATELOR
- 09 Mai 2011
- Citeste
Liceul Teoretic „Aurel Lazăr" - Şcoală europeană - Itinerarii culinare, prezentate de elevi
Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr", instituţie relativ tânără în constelaţia educaţiei orădene - doar 21 de ani -, dar cu un trecut plin de evenimente, este astăzi, în urma eforturilor cadrelor didactice, a elevilor şi a echipei manageriale, „Şcoală europeană".
- 09 Mai 2011
- Citeste
Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării - Elevi premiaţi la concurs naţional
În curtea plină de verdeaţă a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării a fost organizată ieri, de Ziua Europei, festivitatea de premiere a elevilor participanţi la ediţia a doua a concursului naţional „Unitate şi diversitate în Uniunea Europeană".
- 09 Mai 2011
- Citeste
Fraudă la Administraţia Finanţelor Publice Beiuş - Directorul şi un şef de serviciu, trimişi în judecată
Şeful Administraţiei Finanţelor Publice (AFP) Beiuş şi un şef de serviciu au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals intelectual. Cei doi funcţionari sunt acuzaţi că au cauzat un prejudiciu de peste 3,6 milioane de lei.
- 09 Mai 2011
- Citeste
Selecţie pentru "Mândru-i cântecu-n Bihor"
În organizarea CJCPCT Bihor, joi, 12 mai a.c., de la ora 16.00, în sala de repetiţii a Centrului pentru Cultură, din Piaţa 1 Decembrie nr. 12, va avea loc selecţia soliştilor vocali şi instrumentişti (vârsta între 15 şi 30 de ani) pentru Festivalul-concurs "Mândru-i cântecu-n Bihor", care se va desfăşura în data de 26 mai a.c.
- 09 Mai 2011
- Citeste


