Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării - Elevi premiaţi la concurs naţional
În curtea plină de verdeaţă a Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării a fost organizată ieri, de Ziua Europei, festivitatea de premiere a elevilor participanţi la ediţia a doua a concursului naţional „Unitate şi diversitate în Uniunea Europeană".
Concursul, iniţiat şi organizat de către Colegiul Tehnic „Traian Vuia" din Oradea, coordonator de proiect fiind prof. Corina Negruţiu, are ca scop conştientizarea elevilor cu privire la rolul Uniunii Europene în promovarea unor atitudini şi valori comune pentru întreaga Europă. Astfel, elevi ai celor 23 de unităţi şcolare partenere din ţară au participat cu lucrări în cadrul celor trei secţiuni: „Unitate şi diversitate în UE" (eseuri), „O Europă unită" (postere), „Ţările Uniunii Europene - instituţii şi organizaţii" (power point). În calitate de membru al comisiei de evaluare a concursului, prof. univ. dr. Lia Pop le-a înmânat câştigătorilor şi un exemplar al cărţii sale, intitulate „Pentru Parlamentul European". În total au fost premiaţi cu cărţi şi diplome 56 de elevi din clasele IX-XII din Oradea şi judeţele participante. Au mai fost prezenţi şi reprezentanţi ai celorlalţi parteneri ai proiectului, respectiv Facultatea de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale, Biblioteca Universităţii din Oradea, Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai", Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa Corpului Didactic Bihor şi Primăria municipiului Oradea. În a doua jumătate a întâlnirii, ca parte a festivalului studenţesc „Student's Fest", studenţii politologi au organizat un concurs de rebus şi o dezbatere pe teme europene. La concurs au participat elevi ai Colegiului Naţional „Mihai Eminescu", ai Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu" şi ai Liceului Teoretic „Aurel Lazăr".
Evenimentul, ce aniversează, astfel, 60 de ani de construcţie europeană, s-a încheiat cu premierea tuturor participanţilor cu un tort purtând însemnele Uniunii Europene.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.