Crescătorii de animale din sectoarele suin şi avicol vor beneficia de sprijin financiar în valoare de peste 322 milioane de lei pentru susţinerea activităţii pe care o desfăşoară, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, informează Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat de presă.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Buletin de avertizare fitosanitar - Tratamente pentru legume în spaţii protejate
Oficiul Fitosanitar Bihor comunică tratamentul pentru combaterea dăunătorului Musculiţa albă de seră (Trialeurodes vaporariorum), Molia minieră (Tuta absoluta), la legume în spații protejate (tomate, ardei, vinete, castraveţi). Se mai combat: afide. tripşi, mană, făinare, alternaria, pătare cafenie.
- 24 Mai 2024
- Citeste
Casa Judeţeană de Pensii Bihor - 101 bilete de tratament
Casa Judeţeană de Pensii Bihor a anunţat că i-au fost repartizate 101 bilete de tratament balnear aferente seriei 7, începând cu data de 25 mai, pentru 15 staţiuni. Instituţia îi anuntă pe cei interesaţi că de sâmbătă, 25 mai, se pot ridica biletele pentru unele staţiuni.
- 24 Mai 2024
- Citeste
Pompierii bihoreni au avut mai multe misiuni în urma furtunii - Incendiu, curţi şi subsoluri inundate
Mai multe subsoluri şi curţi au fost inundate joi şi vineri, ca urmare a precipitaţiilor abundente înregistrate în Bihor, pompierii fiind chemaţi şi să stingă un incendiu izbucnit, cel mai probabil, de la trăsnet.
- 24 Mai 2024
- Citeste
Vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat.
- 24 Mai 2024
- Citeste
Cu faţa spre Catedrala Ortodoxă şi spre Cetate: statuia ecvestră a voievodului Mihai Viteazul, dezvelită oficial - Moment istoric la Oradea
Peste 300 de persoane - orădeni, oficialităţi, cadre militare active, în retragere şi în rezervă – au asistat joi după-amiază la manifestările prilejuite de dezvelirea statuii voievodului Mihai Viteazul în piaţeta din faţa Catedralei Ortodoxe, unde acum peste patru secole şi-a ridicat tabăra, în drum spre Praga imperială. UPDATE - costurile relocării şi restaurării statuii ecvestre.
- 24 Mai 2024
- Citeste
Voluntarii Caritas Eparhial organizează o vânătoare de comori - Treasure Hunt
Departamentul de voluntari al Asociației Caritas Eparhial Oradea organizează joi, 30 mai a.c., începând cu ora 15.30, o căutare de comori pentru tineri cu vârsta de peste 14 ani din Oradea și împrejurimi.
- 23 Mai 2024
- Citeste
Compartiment de terapie intensivă nou-născuți la Maternitate - Licitaţie pentru executarea lucrărilor
Primăria Oradea a reluat procedura de licitație având ca obiect „Dezvoltarea infrastructurii spitalicești pentru compartimentul terapie intensivă nou-născuți în cadrul Spitalului Clinic Județean – Staționarul III, Calea Clujului, Nr. 50, Oradea – Componenta 3 – Amenajarea unui Centru de formare în cadrul Spitalului Clinic Județean-Staționarul III, Calea Clujului, Nr. 50 Oradea”.
- 23 Mai 2024
- Citeste
Săptămâna Prevenirii Criminalităţii continuă în Bihor - „Cafeneaua prevenirii”
Evenimentul „Cafeneaua prevenirii”, flashmob cu dans și muzică cu mesaje preventive, acțiuni stradale și expoziție cu desene create de copii, destinate prevenirii violenței domestice au fost organizate de polițiștii din Bihor, în cea de-a treia zi a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.
- 23 Mai 2024
- Citeste
De la Borod la Olimpiada Națională - O performanţă notabilă
Talentul și munca nu au granițe. Alexandru Cătălin Tărău de la Liceul Teoretic „Gabriel Țepelea” din Borod reprezintă județul Bihor la Olimpiada Națională de Tehnologia Informației ce se desfășoară în aceaste zile, la Slobozia.
- 23 Mai 2024
- Citeste


