Circulația rutieră se va închide în Oradea în Parcul Traian duminică, 23 iunie, între orele 9.30 – 11.00, și în Piața Unirii, miercuri, 26 iunie, între orele 10.30 – 12.00.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Încep lucrările la pasajul de sub Bulevardul Decebal - Circulaţie interzisă!
Lucrările de construcție a pasajului subteran la intersecția Bulevardului Decebal cu strada Tudor Vladimirescu vor începe la sfârșitul acestei săptămâni. Pe perioada lucrărilor, circulația tramvaielor va fi suspendată, transportul călătorilor urmând să fie asigurat de autobuze.
- 20 Iunie 2024
- Citeste
Modernizarea drumului Padiș – Ic Ponor - 12 oferte depuse
În cadrul licitației pentru execuția lucrărilor de modernizare a drumului județean 763 Padiș – Ic Ponor, s-au depus 12 oferte. Urmează evaluarea financiară și tehnică a acestora și desemnarea unui câștigător.
- 20 Iunie 2024
- Citeste
Cea mai longevivă galerie permanentă de artă fotografică - Schimb de galerii în Cetate
În baza înțelegerii managerul Muzeului Țării Crișurilor, Complex Muzeal, prof. univ. dr. Gabriel Moisa, cu președintele Asociației Internaționale „Euro Foto Art”, artistul fotograf Ștefan Tóth István, din data de 26 iunie, Galeria „Euro Foto Art”, Centru Expozițional al Federației Internațională de Artă Fotografică, se va muta în locul Muzeului „Mezey Lajos”, din cadrul Palatului Princiar al Cetății medievale Oradea (Corpul E, parter).
- 20 Iunie 2024
- Citeste
În Cetatea Oradea - Expoziția artiștilor fotografi din Craiova
Pe simezele celor trei galerii din cadrul Centrului Expozițional EFA Oradea - România al Palatului Princiar din Cetatea medievală (Corpul E, parter), vor fi instalate lucrările artiștilor fotografi din cadrul Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova.
- 20 Iunie 2024
- Citeste
Sfaturile pompierilor bihoreni pentru vacanțe „cu cortul” - Atenţie cum şi unde campaţi!
Petrecerea timpului în mijlocul naturii, „cu cortul”, poate fi o aventură recreativă și plină de experiențe plăcute ori dimpotrivă, una cu urmări negative. Dacă plănuiți să vă petreceți concediul sau vacanța ieșind în natură, cu intenția de a campa, pompierii bihoreni vă furnizează un set de măsuri utile.
- 20 Iunie 2024
- Citeste
Direcția de Asistență Socială Oradea - Dumnevoastră îngrijiți, noi vă susținem!
Zilele acestea, a avut loc întâlnirea cu asistenții personali ai persoanelor adulte cu handicap grav cu însoțitor, întâlnire din cadrul programului periodic de instruire, care s-a desfășurat în Sala Traian Moșoiu din cadrul Primăriei Oradea, în prezența a aproximativ 130 de persoane.
- 20 Iunie 2024
- Citeste
Acţiuni preventive desfăşurate de poliţiştii de prevenire bihoreni în Oradea şi Băile Felix - Învăţaţi să prevină furturile din locuinţe
Pentru a marca Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe, celebrată, în acest an, miercuri, 19 iunie, polițiștii de prevenire din Bihor au desfășurat, pe parcursul acestei săptămâni, o serie de acțiuni în municipiul Oradea și în stațiunea Băile Felix.
- 20 Iunie 2024
- Citeste
Sâmbătă, 22 iunie, la Galeriile de Artă - Expoziția Națională de Artă Contemporană
La Galerii de Artă - Reperaj. Cetatea Oradea, sâmbătă, 22 iunie, de la ora 17.00, va avea loc vernisajul Expoziției Naționale de Artă Contemporană, curatoriată de criticul Pavel Șușară, din București.
- 20 Iunie 2024
- Citeste
Ceremonial militar și concert folcloric - 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu
O serie de surprize au fost pregătite pentru duminică, 23 iunie, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru dreptate, libertate și identitate națională.
- 20 Iunie 2024
- Citeste


