Festivalul Medieval revine vara aceasta cu o nouă ediție, mai eroică, mai spectaculoasă, mai epică. În perioada 5-7 iulie, peste 600 sute de cavaleri, luptători și personaje medievale din nouă țări, turniruri călare cu lance balsa, competiții internaționale, spectacole cu foc, concerte live, meșteșuguri și tradiții, jonglerii cu foc, într-o ediție mai dinamică și mai antrenantă ca niciodată.
Titlurile zilei
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
-
Proiect în consultare publică - Actualizarea regulamentului parcărilor publice stradale Primăria Oradea a publicat în transparență decizională proiectul noului Regulament de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice stradale și a ocupării domeniului public din municipiu.
-
Zilele Carierei la Universitatea din Oradea - „Târgul de Voluntariat” a atras sute de tineri
Prima zi a evenimentului „Zilele Carierei” a fost dedicată voluntariatului. După cum remarca unul dintre organizatori, conf. univ. dr. Julien Kiss, „Interesul studenților pentru a lucra într-o organizație neguvernamentală s-a ridicat mult peste așteptări”.
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
Un elev al CN „Teodor Neş” din Salonta a câştigat premiul I - Concurs Naţional de creaţie în limba franceză
Juriul Concursului național de creație literară în limba franceză „L’adolescent et la Francophonie” a desemnat laureații Ediției a XII - 2024.
- 24 Iunie 2024
- Citeste
Ștei. Colegiul Național „Avram Iancu” - Finalul unui an școlar excelent
Sfârșitul acestui an școlar s-a dovedit a fi excelent pentru elevii Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei – a cărui conducere este compusă din profesorii Cristian Andru și Cristian Petru-Gavriș, director, respectiv director adjunct –, iar clopoțelul a sunat mult mai vesel în ultima zi de școală.
- 24 Iunie 2024
- Citeste
AnimaWings lansează cursele pe ruta Bucureşti - Oradea și retur - Şase frecvenţe săptămânale
AnimaWings a anunțat noile curse regulate pe ruta Bucureşti-Oradea-Bucureşti în cadrul unui eveniment organizat la Primăria Oradea, la care au participat autorităţile locale, reprezentanţii mediului de afaceri local, agenţiile de turism, presa și reprezentanții AnimaWings. Cursele vor începe operarea efectivă din luna martie 2025.
- 24 Iunie 2024
- Citeste
Campionatul bihorean al curățeniei - Au fost premiaţi câștigătorii
Câștigătorii „Campionatului bihorean al curățeniei”, competiție adresată primăriilor, desfășurată în luna mai, au fost desemnaţi săptămâna trecută.
- 24 Iunie 2024
- Citeste
Ceremonial religios, depuneri de coroane şi spectacol folcloric - Avram Iancu, omagiat la Oradea
Oradea a sărbătorit, duminică, 23 iunie, 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, printr-un ceremonial militar-religios, depuneri de coroane, un simpozion și un spectacol aniversar în Piața Unirii, alături de orchestra Rapsodia Bihoreană, Marius Ciprian Pop, Nicolae Furdui Iancu și mulți alți interpreți autohtoni.
- 24 Iunie 2024
- Citeste
CAS Bihor anunță: Bani mai mulți pentru pacienții oncologici!
La fel ca anul trecut, când Casa Națională de Sănătate, la solicitările echipei manageriale de la CAS Bihor, suplimenta fondurile pentru anumite investigații oncologice, și acum forul național a răspuns pozitiv cererilor furnizorilor bihoreni de servicii medicale oncologice, alocând circa 3 milioane în plus față de bugetul inițial.
- 24 Iunie 2024
- Citeste
Aproape cinci mii de elevi sunt aşteptaţi să susţină examenul, în Bihor - Începe Evaluarea Naţională
În perioada 25-28 iunie 2024 se desfășoară probele scrise în cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a 2023-2024. La nivelul județului Bihor sunt constituite 41 de centre de examen și un centru de evaluare cu o subcomisie.
- 24 Iunie 2024
- Citeste
În Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea - Turneul Internațional Stradivarius 2024
Miercuri, 3 iulie, de la ora 19.30, în Catedrala „Sf. Nicolae” din Oradea, va avea loc unul dintre concertele Turneului Internațional Stradivarius 2024. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
- 24 Iunie 2024
- Citeste
CromoDon. Proiect inedit al Liceului Don Orione - Ştiință prin culoare, artă prin răbdare
Vreme de patru luni, știința a căpătat o importanță aparte datorită activităților implementate prin proiectul CromoDon. Elevi și profesori, deopotrivă, s-au străduit să demonstreze că natura le este bun prieten, iar știința poate deveni interesantă dacă cercetarea este bine făcută, iar, mai apoi, aplicată cu răbdare…
- 24 Iunie 2024
- Citeste


