Tabăra de zi „Ceata lui Pițigoi” a fost organizată în cadrul Asociației „Bucuria Îngerilor ” pentru preşcolari şi școlari, într-o sală oferită de Orășelul Copiilor Oradea.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Sâmbătă, 27 iunie - Expoziția maestrului fotograf Rédei Ferenc
Continuă la Oradea seria de evenimente dedicate prezentării unor personalități marcante ale artei fotografice mondiale.
- 24 Iunie 2026
- Citeste
„Crăișorul” munților a fost omagiat la Oradea - Avram Iancu, 202 ani de la naștere
Ieri, în zi aleasă de sărbătoare, Avram Iancu a fost omagiat la Oradea, la împlinirea celor 202 ani de la naştere.
- 24 Iunie 2026
- Citeste
Copiii au descoperit povestea generalului Moșoiu - Vacanța la Muzeu
La Secţia Muzeul Oraşului Oradea, miercuri, 24 iunie, s-a desfășurat activitatea educațională „Vacanța la Muzeu”, adresată elevilor din clasele I-VIII.
- 24 Iunie 2026
- Citeste
Joi, 25 iunie, vernisajul expoziției - Living Art
În Sala cu Grifoni 3, de la Muzeul Orașului Oradea, joi, 25 iunie, de la ora 16.30, va avea loc vernisajul expoziției „Living Art”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Arte, prin Programul de studiu Arte Decorative al Facultății de Arte Oradea.
- 24 Iunie 2026
- Citeste
Sprijin și încurajare pentru elevi și părinți - „Niciun examen nu merită un copil pierdut”
Astăzi, înaintea începerii celei de-a doua probe a Evaluării Naționale, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor au fost alături de elevi și părinți, în cadrul unei activități de informare și sprijin derulată împreună cu personalul Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor.
- 24 Iunie 2026
- Citeste
„Fără păcănele lângă școli” - Scut digital pentru protecția copiilor
Nu sunt jucării, sunt jocuri. Dăunătoare și periculoase. Industria gambling cu ale sale jocuri de noroc a făcut mult rău românilor. Celor majori, dar și multor minori. Numărul dependenților a fost și continuă să fie în creștere. Dar între acești dependenți sunt zeci de mii de minori. Dintre aceștia, mulți ajung dependenți majori.
- 24 Iunie 2026
- Citeste
Tragedie în Bihor - Un adolescent a murit înecat în Balta de la Șimian
O nouă tragedie a îndoliat județul Bihor în plin sezon estival. Un adolescent și-a pierdut viața după ce a intrat să se scalde într-o zonă neamenajată. Evenimentul readuce în atenție pericolele uriașe ale scăldatului în locuri neautorizate, pe fondul temperaturilor extreme din această perioadă.
- 24 Iunie 2026
- Citeste
Sărbătoarea zilei - Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica)
Credincioșii ortodocși sărbătoresc pe data de 24 iunie, Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor și ca Drăgaica sau Sânzienele.
- 24 Iunie 2026
- Citeste
Ambasador filipinez la Universitatea din Oradea - Perspective de colaborare academică
Universitatea din Oradea a primit luni, 22 iunie, vizita Excelenței Sale Noel Eusebio M. Servignon, ambasadorul Republicii Filipine în România.
- 23 Iunie 2026
- Citeste


