În urma analizării tuturor proiectelor depuse la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), din totalul de 4.083 de proiecte depuse în cadrul Măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri, au fost evaluate ca eligibile 3.500 de proiecte ale tinerilor fermieri, valoarea nerambursabilă a acestora fiind de 71,6 milioane de euro.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Sprijin financiar prin noua PAC
În perioada 2014-2020, zonele montane vor beneficia de un sprijin financiar mai consistent, prin noua Politică Agricolă Comună (PAC) pentru intervalul menţionat, de acest sprijin urmând să beneficieze şi România.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
PSG şi Fulham, marile perdante în Liga Europa
Două favorite, Paris Saint Germain (PSG) şi Fulham, au părăsit surprinzător Liga Europa după faza grupelor. Echipă care a alocat în vară zeci de milioane de euro pentru transferuri, PSG a pierdut calificarea în dauna austriecilor de la Salzburg, avantajaţi de rezultatele din meciurile directe.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
"Roş-albaştrii" îşi află astăzi adversarul
Singura reprezentantă a României rămasă în ediţia 2011-2012 a cupelor europene, Steaua Bucureşti nu va fi cap de serie în 16-imile de finală ale Ligii Europa, deoarece a terminat pe locul secund în grupa J, şi ar putea întâlni în această fază echipe precum Manchester United, FC Porto, FC Valencia sau Ajax Amsterdam.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
Egalii juniorilor de la AC Milan!
Grupa de juniori B de la CS CF Liberty Oradea efectuează un stagiu de pregătire în Italia, cartierul general fiind la Hotel Touring din localitatea Coccaglio, unde tinerii fotbalişti beneficiază de condiţii excelente.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
CM de handbal feminin - Franţa, Danemarca, Norvegia şi Spania în careul de aşi
Cu o excepţie, calculele specialiştor au fost confirmate în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de handbal feminin.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
16 karateka orădeni la Mondialele de stil
În urma rezultatelor obţinute în cadrul competiţiilor interne desfăşurate în acest an, 16 karateka orădeni vor participa la cea mai importantă competiţie din 2011, Campionatul Mondial de stil Fudokan, ce va avea loc la Belgrad, Serbia, începând de astăzi şi până în 18 decembrie.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
Traseul autobuzului 21, modificat
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
Un nou sediu pentru UNPR Bihor
UNPR Bihor şi-a inaugurat, ieri, cu fast, noul sediu din Oradea, situat pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 26. La eveniment, care a debutat cu o slujbă de sfinţire oficiată de patru preoţi ortodocşi, au participat zeci de membri ai partidului, dar şi câţiva invitaţi, reprezentanţi ai filialelor judeţene ale PDL şi PNŢCD.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
O nouă moţiune de cenzură
USL a depus, ieri, moţiune de cenzură urmare a asumării răspunderii Guvernului pe comasarea alegerilor, a declarat deputatul PNL Eugen Nicolăescu.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste


