Grupa de juniori B de la CS CF Liberty Oradea efectuează un stagiu de pregătire în Italia, cartierul general fiind la Hotel Touring din localitatea Coccaglio, unde tinerii fotbalişti beneficiază de condiţii excelente. Primul meci  l-au disputat în compania echipei similare a lui AC Milan, pe terenul F cu iarbă sintetică, de la Centro Sportivo Vismara, una dintre cele mai enumite baze de pregătire a faimosului club italian. Elevii pregătiţi de Laszlo Halasz, antrenor principal, Vasile Sin, antrenor cu portarii şi Iancu Marinău, preparator fizic, au avut o evoluţie apreciată terminând partida la egalitate, 2-2 (1-1).

Evoluând curajos încă din startul partidei, orădenii au stat mai mult în jumătatea adversă reuşind deschiderea scorului prin Eduard Mladoniczky (24). Gazdele au egalat destul de repede prin Yaffa (37), 1-1. Partea a doua a avut cam acelaşi scenariu, bihorenii reuşind să preia conducerea, 2-1, după reuşita lui Ovidiu Bic (68), scorul final, 2-2, fiind stabilit de Galbusera (76), într-un meci aprig disputat, evoluţia echipei vizitatoare fiind apreciată de spectatorii prezenţi, dar mai ales de scouterii italieni care urmăresc  descoperirea viitoarelor talente de pe dreptunghiul verde. În cadrul Campionatului Naţional de juniori B echipa bihoreană face parte din Seria 7, ocupând la finele turului 2011-2012 locul doi cu 33 de puncte, obţinute din 8 victorii şi un egal, având un golaveraj de 33-5, fiind devansată în clasament de FC Timişoara , cu doar trei puncte. Delegaţia bihorenilor, condusă de preşedintele Cătălin Sărmăşan, este formată din 20 de jucători, Iulian Trip Anca, Mirel Bitiş- portari, Bogdan Chiş, Ionuţ Tolan, Ovidiu Boneta, Andy Asandului, Liviu Cheţan, Ovidiu Bic, Ionuţ Dragoş, Tamas Moldovan, Eduard Mladoniczky, George Puşcaş, Mark Szilagyi, Nemania Marcu, Cosmin Sîrbu, Andrei Mureşan, Jozsef Gabor, Iulian Vlad, Dan Jurcă, Ovidiu Crişan, născuţi în anii 1995-1996.  Azi, de la ora 16.00, Liberty va disputa al doilea joc amical, în compania echipei similare a clubului Atalanta Bergamo, revenirea în ţară fiind programată pentru mâine.

Corespondenţă de la Milano, de Ionel POPA