Preşedintele PRM Bihor, Mihai Drecin, a declarat că filiala pe care o conduce sprijină demersurile locatarilor din cartierul Ioşia, care s-au revoltat împotriva deciziei municipalităţii de a le impune un preţ la gigacalorie mult mai mare, egal cu cel plătit de locuitorii care sunt racordaţi la CET, deşi ei se încălzesc cu apă geotermală.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Se încalcă reforma agrară din 1921
Vicepreşedintele PRM Bihor, Vasile Gârba, susţine că retrocedările de păduri şi terenuri au ajuns să meargă până la reforma agrară din 1921, punând în discuţie chiar împroprietăririle făcute de statul român după primul război mondial.
- 16 Decembrie 2011
- Citeste
CAO se pregăteşte de anul dragonului de apă
Compania de Apă Oradea se pregăteşte pentru un an plin de provocări în condiţiile în care, începând cu 2012, se va trece la implementarea programului de extindere şi modernizare a infrastructurii de apă şi apă uzată.
- 16 Decembrie 2011
- Citeste
Studenţii au plecat în căutarea lui Moş Crăciun
Asociaţia Geografică Simion Mehedinţi, împreună cu Grupul de iniţiativă „Student pentru student", a organizat joi un tur al lui Moş Crăciun. Sub deviza „Să-l căutăm pe Moş Crăciun", studenţii au pornit într-o cursă contra cronometru, cei mai rapizi dintre ei alegându-se cu premii.
- 16 Decembrie 2011
- Citeste
La ERA Shopping Park - S-a deschis primul magazin Elvila
Primul magazin Elvila din Oradea şi-a deschis ieri porţile pentru orădeni, în noul Mall din ERA Shopping Park, într-un spaţiu de 3.000 mp, unde cumpărătorii au acces la o ofertă bogată de mobilier pentru casă şi birou.
- 16 Decembrie 2011
- Citeste
Bani europeni pentru reabilitare termică
Comisia Europeană a fost de acord cu realocarea sumei de 360 milioane de euro de la alte programe operaţionale sectoriale pentru reabilitarea termică a clădirilor de locuit, suma fiind suficientă pentru reabilitarea a aproximativ 250.000 de apartamente în întreaga ţară.
- 16 Decembrie 2011
- Citeste
Crişul, la prima victorie la Cluj
Poloiştii orădeni de la CS Crişul au spart gheaţa în cadrul turneului de la Cluj-Napoca, învingând cu 10-6 Rapid Bucureşti, una dintre contracandidatele la calificarea în play-off-ul Superligii Naţionale.
- 16 Decembrie 2011
- Citeste
Preţurile de consum - în creştere
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), preţurile de consum au urcat în noiembrie pentru a doua lună consecutiv, cu 0,42%.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
Vadu Crişului - Festivalul de obiceiuri şi tradiţii creştine
E greu să exprimi în cuvinte atmosfera şi spiritul sărbătoresc creat de formaţiile de amatori prezente în Căminul Cultural din Vadu Crişului la prima ediţie a ineditului şi pretenţiosului festival.
- 15 Decembrie 2011
- Citeste
Agenda culturală
- 15 Decembrie 2011
- Citeste


