Fiscul va fi obligat să restituie din oficiu, în termen de cinci zile lucrătoare, sumele încasate prin poprire în plus faţă de creanţele fiscale înscrise, în caz contrar urmând să achite dobânzi pentru perioada de întârziere.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Ne-aţi solicitat, vă răspundem: Documente necesare pentru înregistrarea în registrul comerţului
Pentru îndeplinirea formalităţilor la înregistrarea şi autorizarea funcţionării trebuie depus un dosar complet care să conţină mai multe documente.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Au fost modificare formularele 100 şi 101
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 70/2012 modifică: Anexa nr. 2 ,,Declaraţie privind impozitul pe profit", cod 14.13.01.04;- Anexa şi Instrucţiuni de completare ale formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat", cod 14.13.01.99/bs.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Restricţii privind procesarea datelor clienţilor
Comisia Europeană propune modificări majore ale actelor cu putere pentru protecţia datelor cu caracter personal, astfel încât consumatorii să deţină un control mai mare asupra datelor lor personale.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
În atenţia nevăzătorilor!
Pentru a putea intra în posesia biletelor de călătorie acordate conform Legii 448/2006, nevăzătorii sunt rugaţi să ne comunice telefonic numărul de bilete AUTO sau CFR, de care doresc să beneficieze în cursul anului 2012, urmând ca la data stabilită de noi să se prezinte cu legitimaţia de membru al asociaţiei pentru a le ridica.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
CE de Futsal - România a pierdut la limită
Echipa naţională de futsal al României a fost învinsă, marţi seara, la Split, cu scorul de 2-1 (0-0), de reprezentativa ţării gazdă, Croaţia, în primul meci din grupa A de la Campionatul European.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Tenis de masă - Un nou concurs la Era
C.S. Tibclau Oradea şi Era Shopping Park organizează concurs de tenis de masă pentru amatori (adulţi). Intitulată Cupa Valentin's, întrecerea va avea loc duminică, 5 februarie, de la ora 10 sub cupola Era Shopping Park.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Transferurile iernii în fotbalul european (I)
31 ianuarie a fost ultima zi în care cluburile de fotbal din Europa au putut perfecta transferuri. În această perioadă au predominat mutările făcute sub formă de împrumut sau cu sumă de transfer zero.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Minor dispărut de acasă
Horvath Tibor, de 16 ani, din localitatea Sânnicolau de Munte, a plecat de acasă la 29 ianuarie a.c., în jurul orei 11.00 şi nu a mai revenit.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Agent de vânzări acuzat de delapidare
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au început urmărirea penală faţă de U.F., de 31 de ani, din comuna Remetea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
- 01 Februarie 2012
- Citeste


