Inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" al judeţului Bihor a organizat şi desfăşurat luna trecută 201 acţiuni de control în diverse localităţi, operatori economici şi instituţii, printre acestea numărându-se şi instituţiile subordonate CJ Bihor care au în îngrijire persoane cu nevoi speciale.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Viteza excesivă, sancţionată de poliţişti
Ca urmare a abaterilor constatate marţi în trafic poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au aplicat 356 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 56.726 lei.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
„Perpetua şi Felicitas", primul spectacol de teatru/film, bazat pe texte din creştinismul primitiv
Aseară, la Teatrul "Regina Maria", a avut loc o nouă premieră a stagiunii 2011-2012: "Perpetua şi Felicitas", spectacol de teatru şi film bazat pe texte din creştinismul primitiv (sec. III - IV). Regia artistică şi scenariul dramatic au fost realizate de Tudor Chirilă, iar scenografia de Oana Cernea.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Campanie de prevenire a furturilor din locuinţe
Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, în parteneriat cu „Groupama" Asigurări, a derulat la nivel naţional Campania preventivă „Fii precaut, hoţii nu dorm!".
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Sofia Vergara, cea mai dorită femeie din lume
Actriţa columbiană Sofia Vergara a fost desemnată cea mai dorită femeie din lume, în urma unui sondaj realizat de site-ul AskMen.com, la care au participat peste un milion de cititori.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Popularii maghiari propun centură de vest - De-a curmezişul drumului expres
Proiectul privind drumul expres votat de aleşii locali şi depus ieri la Budapesta în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră este aspru contestat de liderii nou înfiinţatului PPMT.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Au fost reluate lucrările la podul din zona Dragoş Vodă
Lucrările la podul care va lega străzile Dragoş Vodă şi Făcliei au fost reluate, în prezent fiind în curs lucrarea de sudare a tronsoanelor metalice, pe malul drept al Crişului Repede.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Locuri de muncă vacante
AJOFM Bihor pune în această perioadă la dispoziţia celor în căutarea unui loc de muncă 80 de posturi vacante, din acestea 65 fiind disponibile la Agenţia Locală Oradea.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Străzi recent modernizate, incluse în programul de salubrizare
Prin HCL nr. 685 din 2011 a fost aprobată introducerea unor străzi modernizate în perioada 2011 (14 artere noi) în programul de salubrizare stradală (măturat mecanic, măturat manual şi deszăpezire) efectuat de către RER.
- 01 Februarie 2012
- Citeste
Agenda culturală
- 01 Februarie 2012
- Citeste


