Echipa naţională de futsal al României a fost învinsă, marţi seara, la Split, cu scorul de 2-1 (0-0), de reprezentativa ţării gazdă, Croaţia, în primul meci din grupa A de la Campionatul European. Golurile gazdelor au fost marcate de Marinovici '23 şi Grcici '35, în timp ce pentru "tricolori" a înscris Cosma, în minutul 30. Următorul meci al României va avea loc astăzi, de la ora 19.30 (în direct la Europort 2), împotriva selecţionatei Cehiei. În ultimul joc al grupei, programat sâmbătă, 4 februarie, de la ora 21.30, se vor întâlni Cehia şi Croaţia. Cele patru grupe de la turneul final sunt compuse din trei formaţii, iar primele două clasate se vor califica în sferturile de finală. Ocupantele primelor două locuri vor continua competiţia, urmând să joace în "sferturi" cu primele două clasate în grupa B (formată din Spania, Ucraina şi Slovenia), după sistemul 1A-2B şi 1B-2A. Celelalte două grupe sunt formate din: Italia, Rusia, Turcia (grupa C), respectiv Portugalia, Serbia şi Azerbaijan (grupa D).

Fără Vlad Gheţe

Tânărul portar orădean, Vlad Gheţe a fost convocat pentru cantonamentul susţinut de selecţionata României şi a fost chiar desemnat pentru a face deplasarea la Europene, însă, cu cinci zile înainte de plecare s-a accidentat, astfel a fost nevoit să se întoarcă acasă. Selecţionerul reprezentativei noastre, spaniolul Sito Rivera, i-a transmis un mesaj de încurajare pe pagina sa de facebook, după amicalele câştigate cu Finalanda (2-1 şi 6-3).