Lungmetrajele "Pieta", regizat de sud-coreanul Kim Ki-duk, şi "The Master", regizat de americanul Paul Thomas Anderson, sunt considerate marile favorite în cursa pentru obţinerea Leului de Aur, ce va fi decernat sâmbătă seară la Festivalul de Film de la Veneţia.
Titlurile zilei
-
Noul Cod al Urbanismului și stadiul PUG-urilor, analizate la Prefectura Bihor
ORADEA, 25 septembrie 2026 – Prefectul județului Bihor, Marcel Dragoș, a convocat o ședință de lucru extinsă cu primarii și specialiștii în urbanism din județ pentru a analiza implementarea noului Cod al Urbanismului (CATUC) și stadiul actualizării Planurilor Urbanistice Generale (PUG). În cadrul întâlnirii, autoritățile au atras atenția că localitățile care derulează proiecte prin PNRR mai au la dispoziție puțin peste trei luni pentru a finaliza documentațiile și a deconta fondurile.
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
Naţionalism de operetă
A fost adusă pe tapet, cu prilejul ultimei crize politice, tema naţionalismului. Evident că e doar o operaţiune de imagine, o tentativă de a gâdila ombilicul poporului neaoş şi nimic mai mult.
- 06 Septembrie 2012
- Citeste
Agenda culturală
- 06 Septembrie 2012
- Citeste
Începe Memorialul "Antonio Alexe" - CSM Oradea joacă astăzi cu "U" Mobitelco Cluj
Baschetbaliştii de la CSM Oradea continuă să "exerseze" înaintea startului sezonului oficial din baschetul masculin românesc.
- 06 Septembrie 2012
- Citeste
Primul test pentru calificarea la "Mondiale" - Estonia - România
Campania de calificare a naţionalei României pentru Cupa Mondială 2014 începe în această seară în Estonia. De la ora 21.00 (TVR 1), echipa pregătită de Victor Piţurcă se confruntă la Tallin cu un adversar în ascensiune, care în primăvară a fost aproape de a ajunge la Euro 2012.
- 06 Septembrie 2012
- Citeste
Preliminariile CM de fotbal 2014 - Încep duelurile în toate grupele
Calificările pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2014 (competiţie care va fi găzduită de Brazilia) încep în toate cele 9 grupe ale zonei europene. 53 de echipe sunt prezente la start, dar cu siguranţă că nu toate speră că vor fi prezente la regalul de pe continentul sud-american.
- 06 Septembrie 2012
- Citeste
Trofeul Carpaţi la handbal feminin - România, Ungaria şi Ucraina vin la Oradea
Turneul amical de handbal feminin Trofeul Carpaţi va avea loc în acest an la Oradea, între 5-7 octombrie, România urmând să participe cu două echipe, alături de Ungaria şi Ucraina.
- 06 Septembrie 2012
- Citeste
Megaoferta pentru Ronaldo respinsă de Real
Oficialii clubului Real Madrid au respins o ofertă "indecentă" de 200 de milioane de euro venită din partea grupării Manchester City pentru atacantul Cristiano Ronaldo, a scris ieri ediţia online a cotidianului As.
- 06 Septembrie 2012
- Citeste
Oradea - A demarat o campanie în şase judeţe - Atenţie la poluarea cu nutrienţi
Campania de promovare a proiectului urmăreşte conştientizarea populaţiei cu privire la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acesteia pentru depozitarea deşeurilor animale.
- 06 Septembrie 2012
- Citeste
Din luna decembrie - Carduri de discount pentru salariaţii orădeni
Asociaţia Firmelor Bihorene pregăteşte lansarea cardului "AFB Advantage" prin intermediul căruia angajaţii orădeni vor beneficia de discounturi la achiziţionarea de bunuri şi servicii. Pentru ca programul să poată demara, se poartă, în continuare, discuţii cu peste 1.500 de firme.
- 06 Septembrie 2012
- Citeste


