Runda a V-a din Liga Naţională de baschet masculin a programat, duminică seara, ultimele două partide. Gaz Metan rămâne o forţă în campionatul intern, medieşenii întorcându-se victorioşi din Gorj, deşi Energia Rovinari începuse foarte bine campionatul.
Titlurile zilei
-
La Binș, am regăsit „Gusturi și tradiții DE BIHOR”
Pentru al doilea an consecutiv, Beiușul a găzduit festivalul „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, eveniment organizat de Consiliul Județean Bihor prin Agenția de Management al Destinației Bihor și Primăria Municipiului Beiuș, cu susținerea partenerilor: Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor, Visit Oradea, ADP Beiuș și I Love Beiuș.
-
În cadrul FestiFall - Evenimente Oradea Heritage
Și în acest an, Oradea Heritage se alătură manifestărilor dedicate FestiFall, cu un program care aduce împreună arta contemporană, patrimoniul, arhitectura, muzica și poveștile orașului.
-
Se reia depunerea cererilor pentru certificatele de urbanism - Noile formulare, disponibile online
Primăria Oradea a anunţat că, începând de azi, 2 octombrie, se reia depunerea cererilor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, după actualizarea formularelor și a documentațiilor necesare în conformitate cu noile prevederi legislative intrate în vigoare în luna august.
-
Autostrada Transilvania, sectorul Chiribiş - Biharia: Cursă contra-cronometru pentru deschidere
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii intenţionează să deschidă circulaţiei, anticipat, în luna decembrie, sectorul Chiribiş - Biharia al Autostrăzii Transilvania. În prezent, pe 90% din cei 28,5 km de drum a fost turnat asfalt.
-
Universitatea din Oradea are cei mai mulți studenți înscriși la licență din ultimul deceniu - Cea mai serioasă „recoltă”
Universitatea din Oradea începe anul universitar 2026-2027 cu 6.399 de studenți în anul I, dintre care 4.441 la studiile de licență - cea mai bună admitere la licență din ultimii zece ani -, și cu o ofertă academică în extindere, care include noi programe în limba engleză și noi domenii de doctorat, a anunțat joi rectorul Universității din Oradea, prof. univ. dr. Constantin Bungău, la ceremonia oficială de deschidere a noului an universitar.
-
Autostrada Transilvania, între Suplacu de Barcău şi Chiribiş - Se va circula din 1 Decembrie
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, a anunţat că din 1 decembrie 2026, se va circula pe Autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Chiribiş.
Soarta câinilor vagabonzi, între legal şi infracţiune - Avertisment penal către Primărie
Primăria Oradea este atenţionată că nu poate eutanasia câinii sănătoşi. Cine încalcă această dispoziţiei este pasibil de închisoare de la 6 luni la 3 ani sau de amendă până la 10.000 lei, atrag atenţia reprezentanţii Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor (FNPA), care au câştigat un proces săptămâna trecută.
- 29 Octombrie 2012
- Citeste
Telefoane pentru câinii fără stăpân
- 29 Octombrie 2012
- Citeste
Anunţ pentru constructorii de reţele
Primăria Oradea prin Direcţia Tehnică anunţă constructorii de reţele că nu se vor elibera avize de desfacere de pavaj pe străzile modernizate (asfaltate sau betonate) pentru lucrări de reţele noi, extinderi de reţele a căror dată de terminare a lucrărilor, respectiv de recepţionare a acestora depăşeşte data de 30 noiembrie 2012.
- 29 Octombrie 2012
- Citeste
Modificări la Linia 10
- 29 Octombrie 2012
- Citeste
Rămas bun, domnule profesor - A încetat din viaţă profesorul Gheorghe Şişeştean
Duminică, 28 octombrie, a trecut la cele veşnice prof. dr. Gheorghe Şişeştean, sociolog şi antropolog de renume, profesor universitar îndrumător de doctorat la Universitatea din Oradea.
- 29 Octombrie 2012
- Citeste
Meci de infarct la Finiş - A murit, strigând Gol!
Weekend trist pentru o familie din comuna Finiş. La doar 30 de ani un bihorean a murit pe loc de bucurie că echipa de fotbal pe care o susţinea a egalat în ultimele minute de joc. Bihoreanul a fost resuscitat aproape două ore, dar nu şi-a mai revenit.
- 29 Octombrie 2012
- Citeste
La dispoziţia alegătorilor - Se pot consulta listele electorale
Potrivit legislaţiei în vigoare, "listele electorale se întocmesc şi se pun la dispoziţia alegătorilor spre consultare până cel târziu cu 45 de zile înaintea zilei alegerilor; alegătorii au dreptul să verifice înscrierea în listele electorale.
- 29 Octombrie 2012
- Citeste
Precizări privind beneficiarii de ajutoare de alimente - Condiţii pentru pacheţelele UE
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor, care coordonează activitatea de distribuire a ajutoarelor alimentare de la UE, amintesc faptul că beneficiarii acestor ajutoare sunt stabiliţi expres prin art. 3 din H.G. nr. 600/2009.
- 29 Octombrie 2012
- Citeste
in memoriam
- 29 Octombrie 2012
- Citeste


