Rămas bun, domnule profesor - A încetat din viaţă profesorul Gheorghe Şişeştean
Duminică, 28 octombrie, a trecut la cele veşnice prof. dr. Gheorghe Şişeştean, sociolog şi antropolog de renume, profesor universitar îndrumător de doctorat la Universitatea din Oradea.
S-a născut pe 25 aprilie 1954, în Şişeşti, într-o familie cu puternice tradiţii culturale şi religioase, nepot de frate al celui care mai târziu avea să devină P.S. Episcop Ioan Şişeştean. A avut privilegiul să se formeze în Sociologie la Universitatea din Bucureşti, în cadrul unei generaţii excepţionale, alături de cele mai importante nume care ilustrază azi această specialitate. A făcut apoi studii doctorale în Antropologie la Paris, la celebra Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales. Într-o carieră didactică exemplară la Universitatea din Oradea, profesorul Şişeştean a contribuit la formarea a mii de studenţi, a publicat un număr de optsprezece cărţi şi mai multe zeci de articole de specialitate. Într-un cuvânt, a fost unul dintre cei mai importanţi sociologi din partea de Nord-Vest a României.
Fie ca Bunul Dumnezeu să-l călăuzească în eternitate şi să-l aşeze cu drepţii săi!



Comentarii
Nu există nici un comentariu.