Anunţ pentru constructorii de reţele
Primăria Oradea prin Direcţia Tehnică anunţă constructorii de reţele că nu se vor elibera avize de desfacere de pavaj pe străzile modernizate (asfaltate sau betonate) pentru lucrări de reţele noi, extinderi de reţele a căror dată de terminare a lucrărilor, respectiv de recepţionare a acestora depăşeşte data de 30 noiembrie 2012.
Decizia Primăriei Oradea are la bază Normativul C16 - 84 pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcţii şi instalaţii şi STAS-ul SR 174 -2/1997 privind lucrările de drumuri "Îmbrăcăminţi bituminoase cilindrate executate la cald". Potrivit acestora, aşternerea mixturilor asfaltice se face în perioada martie - octombrie, la temperaturi atmosferice de peste 10 grade C, în condiţii de timp uscat. De menţionat că avizele pentru racorduri şi branşamente se vor elibera cu condiţii suplimentare de execuţie în aşa fel încât disconfortul cetăţenilor care vor circula în zonă să fie redus la minim.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.