Comuna Drăgăneşti este printre puţinele din ţară care, ani la rând, a beneficiat de bugete excedentare, această realitate punându-i pe gospodarii locului într-o situaţie privilegiată de care, spre lauda lor, au ştiut să beneficieze din plin.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
Pentru prima dată la Oradea - Festival Interetnic de Teatru
Oradea va fi pentru prima dată gazda Festivalului Internaţional de Teatru. Ajuns la a şasea ediţie, evenimentul, care se desfăşoară din 2 în 2 ani, se organizează de fiecare dată în alt oraş.
- 07 Noiembrie 2012
- Citeste
Liceul Pedagogic "Nicolae Bolcaş" Beiuş - Elevii, în excursie la Stâna de Vale
În perioada 2-4 noiembrie 2012, un grup de elevi din clasa a VIII-a B de la Liceul Vocaţional Pedagogic "Nicolae Bolcaş" Beiuş, au îmbinat plăcutul cu utilul într-o excursie la Stâna de Vale.
- 07 Noiembrie 2012
- Citeste
200 de milioane de alegători erau aşteptaţi la urne - Americanii şi-au ales preşedintele
Primele birouri de vot s-au deschis în nouă state americane, ieri dimineaţă, la ora 06.00 (13.00 ora României) în vederea alegerilor prezidenţiale, în cadrul cărora s-au confruntat Barack Obama şi republicanul Mitt Romney.
- 06 Noiembrie 2012
- Citeste
După furtună, carburanţi deversaţi în mare
Uraganul Sandy a determinat scurgerea a zeci de mii de litri de carburanţi în mare, în timp ce numeroase rafinării de-a lungul coastei au fost deteriorate, a anunţat luni Paza de Coastă americană.
- 06 Noiembrie 2012
- Citeste
O Europă federală nu este viabilă
Ideea unei Europe federale, precum Statele Unite ale Americii, nu este viabilă, pentru că diferenţele dintre ţări sunt mari, iar identitatea europeană este aproape inexistentă, a declarat ieri Leszek Balcerowicz, autorul reformei economiei poloneze post-comuniste.
- 06 Noiembrie 2012
- Citeste
Grecia - Proteste de amploare
Aproximativ 40.000 de persoane manifestau, ieri, la Atena şi 20.000 de la Salonic, în cadrul unei greve generale de 48 de ore în sectoarele privat şi public în Grecia, pentru a protesta faţă de măsurile de austeritate, potrivit primelor estimări ale poliţiei.
- 06 Noiembrie 2012
- Citeste
O carte de referinţă - Istoria evreilor din Bihor (1942-1952)
În ultimul deceniu interesul pentru istoria evreilor din Bihor, ca minoritate care a avut un rol semnificativ în viaţa economică şi culturală locală, a crescut într-un mod considerabil datorită unor universitari orădeni, care şi-a îndreptat atenţia şi asupra problematicii legate de experienţele dramatice trăite de evrei în anii 1940-1944.
- 06 Noiembrie 2012
- Citeste
S-a stins cel mai în vârstă demnitar ortodox - Patriarh pe ultimul drum
Cel mai bătrân demnitar ortodox din Europa, patriarhul Bulgariei, Maksim, a decedat ieri dimineaţă la vârsta de 98 de ani, a anunţat Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, într-un comunicat.
- 06 Noiembrie 2012
- Citeste
În Rusia se poate! - Ministrul apărării, demis pentru fraudă
Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis pe ministrul Apărării Anatoli Serdiukov, după un scandal de fraudă de mai multe milioane de euro ce implică o societate controlată de ministerul său, a declarat ieri purtătorul de cuvânt de la Kremlin.
- 06 Noiembrie 2012
- Citeste


