În Sala de concerte "Enescu-Bartók", astăzi, 1 noiembrie, de la ora 19.00, va avea loc un concert vocal-simfonic. Din program vor face parte lucrările: Simfonia nr. 25 în Sol minor, K. 183 şi Recviem - pentru solişti, cor şi orchestră, K. 626, de W. A. Mozart.
Titlurile zilei
-
Sisteme fotovoltaice pe clădiri publice și capacitate de stocare în Episcopia Bihor - Noi investiții în energie regenerabilă
Consiliul Local Oradea a aprobat documentațiile pentru două noi investiții în domeniul energiei regenerabile: instalarea unor sisteme fotovoltaice cu capacități de stocare la cinci obiective publice și realizarea unei capacități de stocare a energiei aferente parcului fotovoltaic de pe amplasamentul Depozitului de Zgură și Cenușă Episcopia Bihor.
-
Optimism la Asociația Infrastructura: telenovela de 22 de ani și o lovitură de imagine - Autostradă circulabilă în Bihor
Sunt șanse mari ca în decembrie să se deschidă circulația pe cei 28,55 kilometri ai Autostrăzii Transilvania dintre Biharia și Chiribiș și să se încheie astfel una dintre cele mai halucinante povești din infrastructura românească. Chiar dacă o inaugurare este posibilă la finalul lunii octombrie, inaugurarea celor 26,35 kilometri dintre Suplacu de Barcău și Chiribiș se va face probabil în noiembrie.
-
Aplicația RER Vest - Facturile pot fi plătite de pe telefon
Operatorul de salubritate RER Vest pune la dispoziția cetățenilor din Oradea și din zona metropolitană un nou instrument pentru plata facturilor de salubritate menajeră, accesibil direct de pe telefonul mobil.
-
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici - Se modernizează străzile Popasului și Căpșunilor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința de joi, 24 septembrie, indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a două străzi din cartierul Episcopia: Popasului și Căpșunilor.
-
Percheziții la „Asociația pentru micuțul Noel”, într-un dosar cu un prejudiciu de peste 28 de milioane de lei - Delapidare cu fonduri donate pentru copii bolnavi
Zece percheziții au fost efectuate, joi, în București, Valea lui Mihai, Curtuișeni, Borș și Oradea, la sediile unor firme și la domiciliile unor persoane, vizat de descinderi fiind președintele „Asociației pentru micuțul Noel” și colaboratorii săi. Anchetatorii susțin că peste 28 de milioane de lei din banii donați pentru copii bolnavi au fost deturnați din fondurile asociației.
-
Victimă descarcerată de pompieri - Accident în Oradea
Două persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs joi, în jurul orei 12.50, pe strada Sfântul Apostol Andrei din Oradea. În eveniment au fost implicate două autoturisme și trei persoane, una dintre victime fiind încarcerată și extrasă de pompierii militari.
157 de locuri de muncă disponibile în Oradea
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă scoate spre ocupare 175 de locuri de muncă, dintre care 157 în Oradea.
- 31 Octombrie 2012
- Citeste
Muzeul Ţării Crişurilor - Expoziţii temporare... de văzut
Expoziţia "Peşteri din România - lumea mirifică a carstului", organizată de Complexul "Muzeul Ţării Crişurilor", în parteneriat cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Galaţi, s-a bucurat de un mare succes la public, prin urmare conducerea instituţiei muzeale orădene a decis ca aceasta să mai poată fi vizitată până în data de 11.11.2012.
- 31 Octombrie 2012
- Citeste
Volei masculin Divizia A2 - "Leii", la al treilea succes
Etapa a IV-a a Diviziei A2 de volei masculin a programat meciul dintre LPS Bihorul Oradea şi Vartex Râmnicu Vâlcea, mai precis ocupantele poziţiilor 2 şi 6 în clasamentul seriei Vest. A fost un joc controlat de gazde, care s-au impus cu 3-0, după o oră de joc efectiv.
- 30 Octombrie 2012
- Citeste
14 stranieri pentru amicalul cu Belgia
Selecţionerul Victor Piţurcă a decis să convoace de principiu 14 jucători legitimaţi la cluburi de peste hotare pentru amicalul România-Belgia, programat pe Arena Naţională în 14 noiembrie, de la ora 21.00.
- 30 Octombrie 2012
- Citeste
Handbalul aleşdean are resurse
Sala sporturilor din Aleşd a fost gazda celui de-al doilea turneu de handbal juniori II, Seria I, la care au participat 5 echipe reprezentând oraşele: Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Turda, Satu Mare şi Aleşd.
- 30 Octombrie 2012
- Citeste
Polo pe apă - Primul duel româno-maghiar, după schimbul de generaţii
Bazinul Olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea va găzdui, astăzi, de la ora 17.00, partida de polo dintre reprezentativele României şi Ungariei, contând pentru preliminariile Ligii Mondiale. Va fi primul duel al noilor naţionale care au suferit modificări importante după Jocurile Olimpice de la Londra.
- 30 Octombrie 2012
- Citeste
Au alergat pentru sănătatea inimii
Concursul de cros "Aleargă pentru inima ta" a atras la start 80 de amatori de mişcare de toate vârstele. Acţinea de stimulare a practicării exerciţiilor fizice a avut loc pe aleile din Parcul Brătianu şi a fost organizată de Clubul Lions, CS Crişul Oradea, Direcţia pentru Sport şi Tineret Bihor, Societatea de Cardiologie Bihor şi Serbifarma.
- 30 Octombrie 2012
- Citeste
Meciuri în Cupa României
La fel ca şi ieri, şi în cursul acestei seri vor avea loc trei meciuri din optimile de finale ale Cupei României la fotbal, cel mai atractiv anunţându-se cel de la Chiajna, dintre o grupare ambiţioasă şi arţăgoasă, Concordia, şi echipa momentului în fotbalul românesc, Steaua, care va alinia, însă, o echipă formată preponderent din rezerve.
- 30 Octombrie 2012
- Citeste
Liga I - Date statistice după etapa 13
Partida Astra - CSM Iaşi, din cadrul etapei a 13-a a Ligii I, a reprezentat pentru Gheorghe Mulţescu meciul cu numărul 200 ca antrenor în primul eşalon, dar şi ultimul pe banca tehnică a echipei giurgiuvene, fiind demis duminică seară, informează www.frf.ro.
- 30 Octombrie 2012
- Citeste


