Muzeul Naţional de Istorie a României va expune, începând din 29 aprilie şi până în luna august, în premieră în România, câţiva dintre faimoşii soldaţi ce făceau parte din armata de teracotă, parte a inventarului funerar al împăratului Qin Shi Huang.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Liga Mondială la polo - România se duelează cu Rusia la Oradea
Naţionala de polo a României susţine astăzi la Oradea penultimul joc din grupa C a Ligii Mondiale. Adversara echipei pregătite de Vlad Hagiu este Rusia, partida fiind programată la Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu" cu începere de la ora 17.00 (Digi Sport). Intrarea spectatorilor este liberă.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Atleţi calificaţi la finala CN de copii
Cei mai mici atleţi de la CSŞ LPS Bihorul au concurat cu rezultate bune la etapa zonală a Campionatului Naţional de atletism în sală pentru copii I, II şi III, desfăşurată la Bucureşti. La întreceri au fost prezenţi 650 de participanţi.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Cu o excepţie, meciurile se dispută sâmbătă în fotbalul judeţean
Biroului Executiv al AJF Bihor a decis ca meciurile de fotbal din ligile a IV-a şi a V-a programate la sfârşitul acestei săptămâni să aibă loc sâmbătă, 30 martie. Decizia este determinată de faptul că duminică sărbătoresc Paştele catolicii şi protestanţii.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Înscrieri la LPS Bihorul
Liceul cu Program Sportiv Bihorul organizează înscrieri la clasa pregătitoare. Se asigură trei ore de educaţie fizică, curs de înot gratuit, limba engleză, sală de clasă adaptată vârstei copiilor cu toate dotările necesare, cantină proprie, after school, personal calificat, pază privată, supraveghere video.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Sorana Cârstea s-a oprit în optimi la Miami
Sorana Cîrstea a fost învinsă cu scorul de 6-0, 6-4, de sportiva sârbă Jelena Jankovici, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 22, într-o partidă care a durat 91 de minute, în optimile de finală ale turneului din categoria Premier de la Miami.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Diosig - propunere ca denumirile româneşti să fie şterse cu buretele - Se pregăteşte maghiarizarea străzilor
Pe omul gospodar îl recunoşti după cum îi arată ograda, iar o administraţie destoinică, după aspectul localităţii. Diosigul este o comună cu potenţial de dezvoltare, mai ales agricol, indiscutabil.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Vinificatorul Bihorului 2013
Câţiva producători de vinuri din judeţ au propus organizarea unui concurs de vinuri profesional, Vinificatorul Bihorului, în cadrul căruia să fie jurizate atât vinurile, cât şi viţa de vie şi pivniţa.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Azi, 27 martie 2013
- 26 Martie 2013
- Citeste
Horoscop
- 26 Martie 2013
- Citeste


