Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) reaminteşte că, în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013, începând cu 1 februarie, se impun şi veniturile din activităţile agricole, silvicultură şi piscicultură.
Titlurile zilei
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
-
Eva Heyman, o poveste care nu trebuie uitată - Spectacol comemorativ la Oradea
La Sinagoga Neologă Sion din Oradea, marți, 10 noiembrie, de la ora 18.00, va avea loc spectacolul de teatru „Eva Heyman – O Anne Frank a Transilvaniei”, o producție a Teatrului Pygmalion din Viena, prezentată cu prilejul comemorării Nopții de Cristal (Kristallnacht), 9–10 noiembrie 1938.
-
Două persoane care au vândut stupefiante în Oradea, după gratii - Arestați pentru trafic de droguri de mare risc
O femeie și un bărbat au fost arestați preventiv pentru 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc după ce ar fi comercializat stupefiante în Oradea. Bărbatul a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă mai multe doze de substanțe.
-
Reținut pentru uciderea unui câine
Un bărbat de 63 de ani, din Drăgănești, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii de la protecția animalelor Bihor și este cercetat pentru că ar fi ucis un câine, prin spânzurare.
Stare de război - Coreea de Nord ameninţă că loveşte SUA, Guam şi Hawaii
Coreea de Nord şi-a plasat ieri armata în stare de luptă şi a cerut unităţilor speciale "strategice" să se pregătească pentru eventuale lovituri împotriva Statelor Unite, Insulelor Guam şi Hawaii, în Pacific.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Manifestaţii ale liceenilor în Nicosia
Sute de liceeni ciprioţi, îngrijoraţi pentru viitorul lor, s-au reunit ieri dimineaţa în faţa Parlamentului, la Nicosia, unde au fluturat pancarte pe care scriau "Troika out of Cyprus", după care s-au îndreptat către Palatul Prezidenţial.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Sarkozy este aşteptat la Bruxelles
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy este aşteptat azi la Bruxelles pentru a înmâna Legiunea de Onoare ministrului belgian de Externe Didier Reynders, un apropiat al său, a anunţat luni o sursă apropiată Guvernului.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Sute de camioane blocate în Ungaria
Peste 700 de camioane, majoritatea străine, sunt blocate în regiunea Zala din sud-vestul Ungariei din cauza restricţiilor de circulaţie impuse în urma condiţiilor meteo nefavorabile, a declarat ieri un purtător de cuvânt al departamentului pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Semnele lipsei de democraţie
Fiecare tip de societate emană tipuri specifice de comportament. În feudalism seniorul trecea ţanţoş nevoie mare cu nasul în vânt, iar ceilalţi se băteau cu fundul de pământ, lălăind sau mormăind o supuşenie stridentă.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Vrea să fie plasată sub protecţia legii falimentului - Dionne Warwick are datorii uriaşe
Cântăreaţa americană Dionne Warwick a cerut să fie plasată sub protecţia legii falimentului, în statul New Jersey, din cauza unor datorii uriaşe generate de neachitarea taxelor şi a impozitelor, o eroare pe care artista o pune pe seama contabilului ei.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Gina Lollobrigida îşi împarte norocul cu alţii - Vinde bijuterii în scop caritabil
Actriţa italiană Gina Lollobrigida, un sex simbol al anilor 1950 şi 1960, îşi vinde o parte din bijuterii pentru a strânge fonduri cu scopul de a finanţa cercetările ştiinţifice din domeniul celulelor suşă.
- 26 Martie 2013
- Citeste
Copiii au aflat despre importanţa igienei orale
În sala de şedinţe a Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bihor a avut loc ieri evaluarea de etapă a Proiectului Educativ "Pentru copii frumoşi, dinţi sănătoşi".
- 26 Martie 2013
- Citeste
La Liceul de Arte, primăvara prin ochii copiilor
Sub genericul "Primăvara prin ochii copiilor", ieri, la Liceul de Arte din Oradea, a avut loc vernisajul unei expoziţii care reuneşte lucrări ale elevilor din clasa a IV-a B Step by Step de la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu" din municipiu.
- 26 Martie 2013
- Citeste


