Potrivit noului act normativ, produsele tradiţionale nu trebuie să conţină adaosuri de aditivi alimentari, coloranţi, arome, vitamine, minerale, îndulcitori - cu excepţia celor naturale.
Titlurile zilei
-
Expoziția fotografică a comunității surzilor - „Sunt aici! Mă vezi?”
Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) - Filiala Bihor a marcat luni, 9 noiembrie, împlinirea a 107 ani de la înființarea asociației prin vernisajul expoziției fotografice „Sunt aici! Mă vezi?”. Evenimentul a fost găzduit de Consiliul Județean Bihor, în noul sediu al instituției.
-
Universitatea din Oradea. Un nou eveniment organizat de asociația „Viziunea Studențească Eco” - Concurs de făcut burgeri
Șapte echipe de studenți, burgeri cu ingrediente secrete și un program care a îmbinat gastronomia, dansul și educația alimentară au animat atmosfera acestor zile la Facultatea de Protecția Mediului. Concursul gastronomic „Uniqe Taste”, organizat de Asociația Viziunea Studențească Eco (AVSE), s-a desfășurat luni, 9 noiembrie, în cadrul festivalului studențesc UniFEST.
-
Proceduri cardiovasculare complexe și experți internaționali reuniți la un eveniment medical de elită - „Capitala” cardiologiei intervenționale
Oradea și-a consolidat poziția pe harta internațională a cardiologiei intervenționale, găzduind, în perioada 6-7 noiembrie, cea de-a V-a ediție a Romanian & Hungarian CTO Workshop, un eveniment medical de anvergură internațională, precedat de Endovascular Cardiac Complications (ECC) Course, desfășurat în perioada 4–5 noiembrie, în premieră în România.
-
Seară de muzică și tradiții, dedicată Zilei Naționale - „România ne unește”
Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui luni, 30 noiembrie, de la ora 19.00, spectacolul „România ne unește”, un eveniment care aduce pe aceeași scenă artiști îndrăgiți ai muzicii populare din diferite regiuni ale țării.
-
„Marco Polo”, o aplicație creată special pentru navetiști - Elevi din Oradea, premiați la Cluj
Juriul Galei „Descoperă-ți pasiunea în IT (DpIT) din Cluj-Napoca a acordat joi seara Premiul Special „MSG” unei echipe de elevi orădeni pentru crearea de la zero a unei aplicații destinate celor care călătoresc zilnic cu autobuzele.
-
Preoți parohi și pensionari, uniți în rugăciune alături de sute de credincioși - Hram binecuvântat în Vadu Crișului
Ziua de 8 noiembrie 2026 va rămâne tipărită cu litere de aur în cronica spirituală a comunei Vadu Crișului. Credincioșii din întreaga zonă au trăit momente de intensă trăire duhovnicească, marcate de două evenimente majore: o impresionantă Taină a Sfântului Maslu de obște la Biserica Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vadu Crișului și sfințirea unei noi capele în localitatea aparținătoare Birtin.
Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol, în "Love Building" - Împreună după 12 ani
Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol s-au reîntâlnit în faţa camerei de filmare după 12 ani - după ce în 2001 au fost protagoniştii lungmetrajului de debut al lui Cristi Puiu, "Marfa şi banii" -, iar din 13 septembrie vor putea fi urmăriţi din nou împreună pe marile ecrane, în "Love Building".
- 08 August 2013
- Citeste
A semnat contract cu o editură prestigioasă - Jason Priestley îşi scrie memoriile
Actorul Jason Priestley, unul dintre protagoniştii serialului de televiziune "Beverly Hills 90210", a semnat un contract cu prestigioasa editură americană HarperCollins pentru a-şi scrie memoriile, informează hollywoodreporter.com.
- 08 August 2013
- Citeste
Mamaia Music Awards 2013 - 46 de artişti concurează pentru 16 categorii de premii
Prima ediţie a galei muzicale Mamaia Music Awards, la care au fost nominalizaţi 46 de artişti, pentru 16 categorii de premii, va avea loc vineri, la eveniment fiind aşteptaţi circa 10.000 de spectatori.
- 08 August 2013
- Citeste
Pentru a doua oară - Ozzy Osbourne va deveni bunic
Rockerul britanic Ozzy Osbourne va deveni bunic pentru a doua oară, întrucât fiul său Jack şi soţia acestuia au anunţat că vor avea un al doilea copil.
- 08 August 2013
- Citeste
"I have a dream", după 50 de ani - Comemorarea unui discurs istoric
Barack Obama va marca 50 de ani de la discursul "I have a dream" al lui Martin Luther King, pe 28 august, printr-o intervenţie de la locul în care a fost susţinut discursul istoric, la Washington, a anunţat ieri Casa Albă, relatează AFP.
- 08 August 2013
- Citeste
Raport ONU - Al-Qaida rămăne o ameninţare
"Fragmentată şi slăbită", Al-Qaida rămâne totuşi o ameninţare semnificativă, iar grupurile care îi sunt afiliate "continuă să inoveze în ceea ce priveşte ţintele, tacticile şi tehnologia", se arată într-un raport al ONU, citat de AFP.
- 08 August 2013
- Citeste
Descoperire exotică la New York - Rechin în metrou
Un rechin mort a fost descoperit într-un vagon de metrou în oraşul New York, au confirmat oficialii regiei de tranport, citaţi de BBC News în pagina electronică.
- 08 August 2013
- Citeste
Ucisă de prietenul ei turc după o ceartă - Bihoreancă decapitată în Israel
Cadavrul decapitat găsit la sfârşitul săptămânii trecute de autorităţile din Tel Aviv aparţine unei femei de 45 de ani, din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, care lucra în Israel ca însoţitor la o pensionară.
- 08 August 2013
- Citeste
Îşi află adversara din play-off - Steaua e cap de serie la tragerea la sorţi
Steaua va juca în play-off-ul preliminariilor Ligii Campionilor împotriva uneia dintre echipele Austria Viena (Austria), Legia Varşovia (Polonia), NK Maribor (Slovenia), Ludogoreţ Razgrad (Bulgaria) şi Şahtior Karagandy (Kazahstan), tragerea la sorţi fiind programată, astăzi, de la ora 12.45, la Nyon.
- 08 August 2013
- Citeste


